Ascultă Radio București FM Live

Helmut Stürmer, figură prolifică a scenografiei internaţionale, expune, în noiembrie, la ARCUB

Helmut Stürmer, figură prolifică a scenografiei internaţionale, expune, în noiembrie, la ARCUB

Articol de bucurestifm, 27 octombrie 2022, 11:46

Între 7 şi 29 noiembrie 2022, expoziția „Helmut Stürmer. Decor/Costum/Desen” de la ARCUB – Hanul Gabroveni reconstruiește parcursul profesional al artistului Helmut Stürmer, scenograf de teatru, operă şi film, creator de costume şi light designer. Evenimentul face parte din programul ediţiei din acest an a Festivalului Naţional de Teatru şi este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în calitate de coorganizator al FNT #32.

Expoziţia cuprinde o serie de peste 50 de creații semnate de Helmut Stürmer, de la machete de spectacole, obiecte şi decoruri scenografice, la piese rare de colecție, fotografii, albume şi schiţe originale, precum şi o serie de lucrări ce fac parte din colecţia personală a artistului.

„Expoziţia urmează, mai ales, drumul creației unui decor de operă sau teatru de la prima idee, prima schiţă, la machetă şi până la decorul finit pe scenă. În paralel, este arătat şi drumul creației unui costum, de la desen la realizarea concretă şi până la imaginea finală a personajului pe scenă.” Helmut Stürmer

În cadrul expoziţiei „Helmut Stürmer. Decor/Costum/Desen”, publicul poate descoperi o latură a creaţiei lui Helmut Stürmer mai puţin cunoscută, lucrări de pictură şi grafică create în timpul pandemiei, dar şi lucrări independente de scenografie.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 7-29 noiembrie 2022, de marţi până duminică, între orele 12.00-20.00, la ARCUB – Hanul Gabroveni – sala Cafenea, sala Arcelor şi sala Librărie. În zilele de luni, expoziția este închisă, excepție făcând ziua de luni, 7 noiembrie.

Biletele pot fi achiziţionate online de pe arcub.ro şi bilet.ro sau de la casa de bilete ARCUB (Str. Lipscani, nr.84-90).

Preț: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile/talonul de pensie pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).

Scurtă biografie Helmut Stürmer

Distins în 2021 cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului” şi deținător al Premiului UNITER pentru întreaga activitate, Helmut Stürmer este unul dintre cei mai importanți scenografi români de teatru şi film, personalitate marcantă a scenografiei internaționale. În decursul a peste 40 de ani, a creat scenografii şi costume pentru mult peste 200 de spectacole de teatru şi operă.

Fiul compozitorului şi dirijorului Franz Stürmer şi al Anei Maria Knauer, actriţă a Teatrului German din Timişoara, Helmut Stürmer s-a născut în anul 1942, la Timişoara. Absolvent al Institutului de Arte din Bucureşti în 1967, îşi începe activitatea ca scenograf la Sibiu şi debutează, în 1968, pe scena bucureşteană ca scenograf al spectacolului „Îngrijitorul” de Harold Pinter, în regia lui Ivan Helmer, la Teatrul Mic. În 1974,

primeşte „Premiul Uniunii Artiştilor Plastici” pentru scenografia spectacolului „Hamlet”, montat de Dinu Cernescu la Teatru Nottara, iar în 1975 colaborează cu Liviu Ciulei la spectacolul de referinţă „Azilul de noapte” de la Teatrul Bulandra. Pe lângă nenumărate spectacole pentru teatrele din Arad, Cluj, Brașov, București, Iași, Pitești, Ploiești, Sibiu, Timișoara, face scenografia și pentru cinci filme artistice, în regia lui Dan Pița & Mircea Veroiu, Radu Gabrea și Alexandru Tatos.

În 1971 și 1975, la invitația Teatrului Municipal din Köln, este scenograful unor spectacole regizate de David Esrig și Roberto Ciulli. A urmat, la Teatrul Municipal din München (1976) și la Old Tote Theater din Sydney (1977), spectacolul „Azilul de noapte”, în regia lui Liviu Ciulei. În 1977, Helmut Stürmer se stabilește în Republica Federală Germană, iar în următorii 30 de ani a lucrat, printre altele, la Théatre de la Ville din Paris, Deutsches Schauspielhaus din Hamburg, Theatre de l’Union din Limoges, Opera din Karlsruhe, Teatrele Naționale din Craiova și Cluj, Opera din Bonn, Royal Shakespeare Company, colaborând adesea cu Silviu Purcărete.

Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 17:58

Vreme rece și precipitații mixte

La noapte, în Capitală, vremea va fi deosebit de rece, cu o temperatură minimă de -2 grade. În prima parte a intervalului vor fi precipitații...

Vreme rece și precipitații mixte
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 17:05

Succes românesc într-o competiție spațială internațională

Succes românesc la nivel internațional!Echipa Arkadia-10 de la Colegiul „I.L. Caragiale” București a câștigat Premiul I la prestigiosul...

Succes românesc într-o competiție spațială internațională
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 15:40

DSU: Cetățean străin, extras prin troliere de pe creasta muntelui

„Sâmbătă seară, colegii de la Salvamont Brașov au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 19, că un...

DSU: Cetățean străin, extras prin troliere de pe creasta muntelui
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 15:31

Loc de joacă cu plată pentru copii închis de ANPC!

În urma sesizărilor primite de la cetățeni, comisarii ANPC au descins, astăzi, la Centrul Comercial „Prosper”, de pe Calea 13...

Loc de joacă cu plată pentru copii închis de ANPC!
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 15:23

VIDEO| „Înot pentru o lume mai bună” – Mihai Badea și GenerațiaZ

Vineri, 5 aprilie, în ediția emisiunii „Generația Z”, l-am avut ca invitat pe Mihai Badea, fost cadru militar, înotător în ape deschise și...

VIDEO| „Înot pentru o lume mai bună” – Mihai Badea și GenerațiaZ
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 14:29

Târgul de Paște din București: artă, meșteșuguri și tradiții autohtone, începând cu 12 aprilie, în Parcul Regele Mihai I

Între 12 și 21 aprilie 2025, Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) găzduiește Târgul Oficial de Paște al Capitalei – Tradiții și Flori de...

Târgul de Paște din București: artă, meșteșuguri și tradiții autohtone, începând cu 12 aprilie, în Parcul Regele Mihai I
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 13:19

CMSR atrage atenţia asupra integrării sănătăţii orale în politicile publice de sănătate

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) reaminteşte importanţa fundamentală a sănătăţii...

CMSR atrage atenţia asupra integrării sănătăţii orale în politicile publice de sănătate
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 13:10

MAI: Nu există acţiuni derulate în secret de Unitatea de Investigaţii Criminale Transnaţionale

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis  că nu există acţiuni derulate în secret de Unitatea de Investigaţii Criminale Transnaţionale...

MAI: Nu există acţiuni derulate în secret de Unitatea de Investigaţii Criminale Transnaţionale