Expoziție multimedia imersivă la Green Hours!

Pe 30 octombrie de la ora 14:00 va avea loc vernisajul expoziției multimedia GREEN HOURS LIVE(S) – o instalație gândită sub forma unui parcurs-expoziție, care va oferi publicului posibilitatea de a face o incursiune afectivă în spațiul și istoria Green Hours.

Expoziția este gratuită și va fi deschisă între 30 octombrie și 13 noiembrie, iar vizitatorii vor avea oportunitatea să descopere mărturii, obiecte, imagini, sunete care reconstituie atmosfera și spiritul unuia dintre cele mai iubite spații culturale independente din București.

Expoziția include materiale audio-video difuzate în exclusivitate în cadrul proiectului iar printre personalitățile culturale care au contribuit la refacerea acestei memorii colective se numără: Mircea Tiberian, Mihaela Rădescu, Vlaicu Golcea, Ada Milea, Radu Afrim, Dan Perjovschi, Ana Mărgineanu, Lia Bugnar, Cosmin Manolescu, Andrei Oișteanu, Corina Șuteu, etc.

Este o instalație multimedia gândită sub forma unui parcurs cu ghidaj audio accesibil prin scanarea codurilor QR amplasate în spațiu. Vizitatorii vor putea pătrunde și în intimitatea clubului, în zone inaccesibile până acum publicului. Acestora li se recomandă să aibă la îndemână smartphone și căști pentru o experiență completă. Spiritul și atmosfera sunt reconstituite prin alăturarea unor elemente multidisciplinare care i-au definit identitatea.

Expoziția este gratuită și deschisă de luni până duminică, în intervalul 16:00 – 20:00 (cu excepția zilelor în care sunt programate concerte, respectiv 3, 4 și 11 noiembrie când orele de vizitare sunt 13:00-17:00)

Suplimentar, evenimentul special din cadrul Green Hours Live(s) va avea loc sâmbătă, 5 noiembrie, începând cu ora 12:30 și prezintă dezbaterea online pornind de la tema Independența ca (im)probabilitate, moderată de Corina Șuteu și organizată în cadrul Saloanelor Insula 42.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.