UPDATE: Explozie puternică la Istanbul
Articol de Alina Neagu, 13 noiembrie 2022, 17:30 / actualizat: 14 noiembrie 2022, 6:00
UPDATE 14 noiembrie 4.30 Persoana care a plasat duminică bomba pe strada Istiklal din Istanbul a fost arestată, a anunţat luni ministrul de Interne turc Souleyman Soylu.
UPDATE 22.00 Cel mai recent bilant arată, în total, 6 morţi si 81 de răniţi, dintre care doi în stare gravă. Președintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Nicolae Ciuca au transmis mesaje de condoleanțe celor care au pierdut persoane dragi in urma atentatului din Istanbul și insanatoșire grabnica raniților. Oficialii romani au scris pe Twitter ca Romania este alaturi de Turcia in aceste momente dificile.
UPDATE 19.00: Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că, până în prezent, nu au fost identificaţi cetăţeni români printre victimele atentatului din Istanbul, iar la nivelul Consulatului General nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest incident.
UPDATE 18.30: Explozia din centrul orașului Istanbul s-a soldat cu cel puțin 6 morți și 53 de răniți. Preşedintele turc, Recep Erdogan, a spus că este vorba despre un atac cu bombă. El a declarat că autorii acestui atentat vor fi pedepsiți.
UPDATE 17.30: Cel puțin 6 persoane au murit și peste 50 au fost rănite, anunță autoritățile.
UPDATE 17.00: Guvernatorul Ali Yerlikaya a anunţat că, în urma exploziei, au murit patru oameni şi au fost răniţi 38.
O explozie a avut loc, astăzi, la ora 16:20, pe bulevardul pietonal Istiklal din Istanbul. Este cel mai aglomerat bulevard din oraș.
Cel puțin o persoană a murit și mai multe au fost rănite, anunță presa turcă.
La fața locului sunt ambulanțe, mașini de pompieri și de poliție.
Cauza exploziei nu este clară.
Există suspiciuni că ar putea fi vorba de un atentat sinucigaş, însă informaţia nu a fost confirmată oficial.
Stire in curs de actualizare.