De 1 Mai, va fi inaugurată prima porțiune din Parcul Liniei, promite primarul sectorului 6
Articol de Mircea Apostolescu, 14 noiembrie 2022, 16:35
Vești bune pentru locuitorii Cartierului Militari, Parcul Liniei începe să prindă contur.
În jur de 1 mai, anul viitor, ei se vor putea bucura de primul tronson al noului parc, a declarat pentru București FM edilul Ciprian Ciucu.
Pe primul tronson, cel dintre Lujerului și Bulevardul Doina Cornea, au fost efectuate lucrările de demolare a construcțiilor existente, au fost înlăturate deșeurile din construcții care se aflau pe teren și a fost pregătit pământul pentru a primi materialul dendrologic.
„Veștile sunt excelente. Lucrări din faza unu, care cuprinde zona de la Lujerului până la jumătatea drumului, să zic, până la Doina Cornea, sunt în grafic. Ele vor fi recepționate în jur de 1 mai, anul viitor.
S-au demolat construcții, s-au scos betoane, deșeuri din construcții. Zona arată, deja, altfel.
Acuma s-a făcut pregătirea terenului, care este foarte, foarte importantă. Urmează să se vină cu materialul dendrologic și cu mobilierul”, a declarat primarul din Calea Plevnei pentru București FM.
Ciprian Ciucu: „Cel mai mare parc nou amenajat în ultimii 30 de ani, prin recuperarea unui fost teren industrial”.
Pentru faza a doua, care va merge de la Bulevardul Doina Cornea până la AFI Cotroceni, lucrările vor demara în primăvara viitoare, mai spune Ciucu.
„Vorbim de șase hectare, dacă nu mă înșel. Va fi cel mai mare parc nou, făcut de la zero, recuperând un teren fost industrial, din ultimii treizeci de ani”, spune edilul Sectorului 6.
Proiectul va avea și o a treia fază, între Lujerului și Bulevardul Valea Cascadelor.
Aici, Primăria Sectorului 6 va închiria de la CFR una dintre liniile de cale ferată, iar pe cealaltă o va cumpăra de la o societate particulară.
Cumpărarea este mai avantajoasă decât exproprierea, deoarece, prin negociere cu proprietarul, se poate obține un preț mai bun decât cel prevăzut de grila notarială, care se aplică în caz de expropriere, pentru acest teren lung și îngust, explică Ciprian Ciucu.
Primarul din Calea Plevnei își dorește să înceapă lucrările la această a treia fază cel târziu până la finele anului viitor.
„Și, pentru faza trei, suntem în discuții avansate cu CFR ca să închiriem porțiunea de la Lujerului până la Bulevardul Valea Cascadelor.
Suntem în grafic și aici. Avem proiectarea, practic. Și urmează să vedem când se va parcurge această procedură de închiriere.
Eu îmi doresc să începem aici lucrările pe parcursul anului viitor, sper să reușim, sau până la sfârșitul anului viitor.
De asemenea, noi am bugetat, acuma, niște bani pentru a cumpăra de la un privat care are jumătate – sunt două linii acolo, o firmă, mi se pare că se numește Somaco, să cumpărăm, practic, undeva la 1,6 km de linie care are o lățime de doar 5 metri.
De aceea, îmi doresc să obținem un preț mai bun decât este pe grila notarială. Pentru că, oricum, nu are ce să facă cu acel teren.
Acum, am vrut, inițial, să mergem pe exproprieri, dar mi se pare prea scump, dacă e să ne uităm așa pur și simplu la grila notariala, să te uiți la prețul zonei și să vii acolo și să zici domne’ ăsta este metrul pătrat.
Nu mergem pe expropriere, mergem pe cumpărare. Pentru că eu cred că, în urma unei negocieri, putem obține un preț mai bun”, a explicat edilul Ciprian Ciucu pentru București FM.