Patru bărbați, reținuți pentru furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Articol de bucurestifm, 8 decembrie 2022, 15:27 / actualizat: 8 decembrie 2022, 18:29
Poliția Capitalei informează că au fost reținut patru bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar de furt calificat și conducere fără permis de conducere, urmând a fi prezentate magistraților cu propunere legală.
Potrivit sursei citate, miercuri, în jurul orei orei 00.30, polițiști din cadrul Secției 24 Poliție, în timp ce desfășurau activități într-un dosar de urmărire penală privind săvârșirea infracțiunii de furt, au prins în flagrant patru bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, imediat după ce au sustras catalizatoarele a două autoturisme, aflate în parcarea unui supermarket din Sectorul 4.
Bănuiții, care au fost depistați pe o stradă din proximitate, se deplasau cu o mașină condusă de bărbatul de 22 de ani. Cei patru au fost imobilizați și conduși la audieri, iar în urma verificărilor s-a stabilit că șoferul autoturismului nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.