Ministrul Sănătăţii – întâlnire cu directorul Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor
Articol de arionmihaela, 9 decembrie 2022, 18:04
Prevenirea, depistarea şi controlul bolilor transmisibile în România- tema abordată în cadrul unei întâlniri pe care au avut-o ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi secretarul de stat Adriana Pistol cu directorul Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), Andrea Ammon.
„Au fost abordate teme de interes privind sănătatea publică care vizează prevenirea, depistarea şi controlul bolilor transmisibile în ţara noastră, consolidarea cooperării dintre România şi ECDC, precum şi actualizarea mandatului Centrului European”, a informat Ministerul Sănătăţii, într-o postare pe Facebook.
Discuţiile au vizat şi identificarea de oportunităţi de colaborare pentru eficientizarea modalităţilor de limitare a răspândirii epidemiilor şi a bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare şi pregătirea răspunsului în cazul unor crize de sănătate publică.
La discuţii a participat şi dr. Simona Pârvu, directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
sursa foto: ministerul sanatatii