Un bărbat şi-a dat foc pe o stradă din Capitală; a fost transportat la spital pentru îngrijiri
Articol de bucurestifm, 9 decembrie 2022, 15:03
Un bărbat în vârstă de 33 de ani a ajuns la spital, după ce şi-a dat foc pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei, a informat, vineri, Poliţia Capitalei.
Potrivit unui comunicat transmis de DGPMB, în jurul orei 12.00, poliţiştii Secţiei 10 au fost sesizaţi, prin 112, că un bărbat, în vârstă de 33 de ani, s-a autoincendiat, pe o stradă din Sectorul 3, la faţa locului deplasându-se de urgenţă poliţiştii şi echipaje medicale.
Bărbatul a fost preluat şi transportat la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri medicale, precizează sursa citată.
Cercetările au fost preluate de poliţiştii Serviciului de Poliţie pentru Centrul Vechi.