STS- 30 de ani de activitate în comunicații și tehnologia informației
Articol de arionmihaela, 13 decembrie 2022, 20:25
Astăzi, la Sala de Marmură a Cercului Militar Național din București a avut loc ceremonia dedicată Zilei Serviciului de Telecomunicații Speciale și împlinirii a 30 de ani de activitate în domeniul comunicații și tehnologia informației de stat.
Serviciul de Telecomunicații Speciale a luat ființă în baza Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării din data de 18 decembrie 1992.
Misiunea instituției este să furnizeze servicii de comunicații și tehnologia informației securizate pentru autoritățile și instituțiile publice centrale și locale din România.
În cei 30 de ani de activitate, STS a dezvoltat rețele, sisteme și servicii în cele mai noi și diverse tehnologii, cu soluții de securitate asociate din domenii care susțin activitățile statului și care oferă cetățenilor serviciile de care au nevoie.
STS este administratorul Serviciului de urgență 112, a operaționalizat primul centrul de securitate cibernetică de stat din România (CORIS-STS), Centrul de Management al Rețelelor (NOC-STS), centre de date și centre de servicii esențiale IT&C.
STS administrează o infrastructură modernă de comunicații, la nivel național, prin care sunt conectate peste 22.000 de sedii ale instituțiilor publice și prin care sunt furnizate servicii digitale necesare bunei desfășurări a activităților: internet, e-mail, găzduire site-uri și sisteme informatice, semnătură electronică, rețele de cooperare securizate și soluții de securitate cibernetică. De asemenea, programatorii din STS dezvoltă platforme și aplicații informatice cu arhitecturi complexe, utile cetățenilor în relația cu statul.
30 de ani de activitate în comunicații și tehnologia informației
20 de ani de furnizare a internetului în sediile instituțiilor
15 ani de centre de date
10 ani de securitate cibernetică
Sursa foto: Biroul de Presă al STS