Aglomerație pe DN1!
Articol de bucurestifm, 29 decembrie 2022, 15:37
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier este intens pe DN 1 Ploiești-Brașov, în stațiunea Comarnic, unde pe sensul de mers către Brașov este formată o coloană de autovehicule în mișcare, de aproximativ 2 kilometri.
Pe același sens de mers se circulă îngreunat și în stațiunea Bușteni, unde coloana de vehicule este de 1 kilometru.
Se mai circulă în condiții de aglomerație și între stațiunile Predeal și Bușteni, pe sensul de coborâre Brașov către Ploiești, fiind formată coloană de autovehicule care se deplasează cu viteză redusă, de circa 5 kilometri.
Șoferii sunt sfătuiți să acorde atenție tuturor manevrelor pe care le efectuează, să păstreze o distanță corespunzătoare în mers, care să le permită să frâneze în condiții de siguranță, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri care sunt prezenți la fața locului pentru fluidizare, să dea dovadă de respect față de ceilalți participanți la trafic, să nu se angajeze în depășirea coloanelor formate.
De asemenea, șoferii pot lua în considerare folosirea rutelor alternative, calculând timpul destinației cu ajutorul aplicațiilor de telefon, respectiv:
- DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești;
- DN 73 Râșnov – Bran – Câmpulung – Pitești;
- DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște;
- DN 71 Sinaia – Târgoviște – București.
Pe celelalte artere rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești și DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu (Valea Oltului), circulația se desfășoară în condiții de fluență.