Actorul Mitică Popescu a încetat din viață
Articol de Alina Neagu, 3 ianuarie 2023, 19:00
Actorul Mitică Popescu a murit, la vârsta de 86 de ani.
El era internat la Spitalul Elias din Capitală.
Potrivit unor surse medicale, citate de AGERPRES, actorul ar fi avut probleme cardiace, dar şi alte comorbidităţi.
A jucat în filme, piese de teatru, în producţii de televiziune şi teatru radiofonic.
Memorabil rămâne rolul lui „Cocoşilă” din filmul „Moromeţii” regizat de Stere Gulea, în care a jucat alături de Victor Rebengiuc şi Luminiţa Gheorghiu.
În 2002 a fost decorat cu Ordinul naţional ‘Serviciul Credincios în grad de Cavaler’, iar în 2009 a primit premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER.
Mitică Popescu a fost căsătorit cu actriţa Leopoldina Bălănuţă.