Primarul Capitalei a semnat contractul de finanţare pentru achiziţia a 22 de troleibuze noi, prin PNRR
Articol de bucurestifm, 17 ianuarie 2023, 19:40
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că a semnat contractul de finanţare pentru achiziţia a 22 de troleibuze noi, cu autonomie extinsă, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
„Este vorba despre un proiect cu o valoare de 55 milioane de lei (fără TVA), finanţat prin PNRR, program gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Noile mijloace de transport se adaugă altor 100 de troleibuze pentru care am semnat deja contractul de achiziţie, sumele necesare provenind de la Fondul de Mediu. Vom continua să facem toate demersurile necesare pentru înnoirea parcului auto al Societăţii de Transport Bucureşti astfel încât transportul în comun să devină cât mai atractiv pentru bucureşteni”, a scris edilul general pe pagina sa de Facebook.
În noiembrie 2022, Nicuşor Dan anunţa că proiectul pentru achiziţia a 22 de troleibuze noi a fost aprobat de Ministerul Dezvoltării.
Cererea de finanţare prin PNRR a fost depusă în luna mai.