Evenimente organizate de Ziua Unirii Principatelor Române
Articol de bucurestifm, 24 ianuarie 2023, 12:24
În București și în marile orașe din România sunt organizate mai multe evenimente prin care este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române.
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” are loc evenimentul intitulat „Hora Unirii”, iar la Muzeul Național al Țăranului Român sunt proiecții de filme românești.
La Palatul Cesianu-Racoviţă din București, astăzi sunt expuse pușca de vânătoare care îi aparținea lui Alexandru Ioan Cuza și ceasul de trăsură al lui Mihail Kogălniceanu.
Cele două piese istorice, de valoare muzeală, pot fi admirate timp de o zi, cu ocazia Unirii Principatelor Române, potrivit News.ro.
Pușca de vânătoare a fost realizată la mijlocul secolului XIX. Pe țeavă poartă monograma princiară aurită a primului domnitor al statului național numit România.
Ceasul de trăsură al lui Mihail Kogălniceanu este realizat din din bronz și cristal, din secolul XIX, și face parte dintr-o colecție privată.
Un alt eveniment organizat astăzi este cel de la Terminalul Plecări al Aeroportului Internaţional Henri Coandă Otopeni. Acolo este susținut un spectacol muzical şi coregrafic susţinut de Ansamblul Folcloric Cununa Carpaţilor.
Spectacole sunt și în teatrele din restul țării
La Craiova, Teatrul Naţional Marin Sorescu va prezenta recitalul lui Emil Boroghină intitulat „De la Ovidiu la Mihai Eminescu”.
La Timişoara, publicul va urmări în Sala Mare a Teatrului Naţional, spectacolul „Conul Leonida faţă cu reacţiunea” de I.L. Caragiale, semnat de Felix Alexa, iar la Cluj-Napoca se va putea vizita gratuit Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.
Ieşenii sunt aşteptaţi la două spectacole noi din repertoriul Teatrului Naţional Mihai Eminescu din Chişinău, „Frunze de dor” după Ion Druţă şi „Capcana” după „Fuga” de Mihail Bulgakov.