Cartea „Pe urmele lui Homer” reprezintă o pagină importantă de istorie. Schliemann este omul care a descoperit Troia, indiscutabil acest lucru, doar că la finalul lecturii am rămas cu convingerea că arheologul german și-a exagerat realizările și, în aceeași măsură, a minimalizat atât modul brutal în care a procedat cu excavațiile, cât și rolul lui Frank Calvert, arheologul maltez fără de care nici măcar nu ar fi știut unde anume să înceapă să sape.
Schliemann a descoperit Troia și în același timp aproape că a distrus-o. Nerăbdător să găsească aurul lui Priam, legendarul rege troian din „Iliada” lui Homer, arheologul a renunțat la orice finețe și a lucrat industrial, „tranșeul lui Schliemann”, o excavație rudimentară de aproape 20 de metri adâncime, fiind doar una dintre „realizările arheologice” prin care cantități uriașe de artefacte de o valoare inestimabilă au fost parțial sau complet distruse.
De altfel eminentul profesor american Kenneth Harl, unul dintre câștigătorii premiului Sheldon Hackley, spunea despre Schliemann că a reușit de unul singur ce nu a reușit întreaga armată de greci a lui Agamemnon, și anume să dărâme zidurile Troiei.
Presupun că la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea sponsorii pentru expedițiile arheologice erau dificil de găsit, așa că dorința lui Heinrich Schliemann de a descoperi cât mai repede comoara regelui Priam, atunci când a început săpăturile, este oarecum de înțeles, dar modul său primitiv de acțiune nu poate avea niciun fel de scuză, chiar și pentru un arheolog la propriu amator așa cum Schliemann era de fapt.
Cu toate acestea, „Pe urmele lui Homer” este o carte ce nu poate lipsi din colecțiile celor fascinați de legenda magnificei cetăți Troia pentru că, dincolo de orice discuție colaterală, Schliemann a fost cel dintâi care a scos la lumină prima piatră a Troiei, la fel cum Edmund Hillary a fost primul om care a cucerit Everestul… cu mențiunea că Edmund Hillary nu a retezat vârful Everestului ca să-l scurteze și să-și facă ascensiunea mai ușoară.
Lectură plăcută!
