Amendamente de ultim moment, bugetul Capitalei mai așteaptă două ore!
Articol de Mircea Apostolescu, 3 februarie 2023, 12:39
La propunerea grupului de consilieri USR ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB) în care urma să fie adoptat bugetul Capitalei pe anul în curs a fost suspendată.
Conform liderului de grup al USR, Nicorel Nicorescu, întârzierea ar fi necesară pentru elaborarea amendamentelor la buget.
„(…) Scuze pentru întârziere, vă propun, din păcate – mai durează puțin redactarea amendamentelor, suspendarea ședinței pentru două ore. Mulțumesc. Să supunem la vot”, le-a spus Nicorescu colegilor săi în plenul CGMB.
Propunerea a fost adoptată cu 31 de voturi pentru, însă consilierii generali ai PSD au subliniat că amendamentele ar fi trebuit prezentate în Comisia Economică a CGMB și că este o dovadă de lipsă de seriozitate și de profesionalism ca acestea să fie redactate chiar înaintea ședinței de plen a CGMB.
„Ați avut timp la dispoziție, partidele care formați majoritatea – PNL, PMP și USR, să discutați toate aceste chestiuni.
Am fost cu toții în comisii, s-au dezbătut toate amendamentele. Probabil că sunt alte amendamente, de ultimă oră, dar consider că aveați timp să le puneți, să le discutați, astfel încât, atunci când venim aici, să putem începe la ora 10. Mie mi se pare o lipsă de respect, în primul rând față de bucureșteni și, după aceea, față și de restul participanților, care suni in corpore aici”, consideră liderul grupului de consilieri PSD, Aurelian Bădulescu.
Singurele amendamente depuse în termenul legal și prezentate în Comisia economică sunt cele ale grupului de consilieri generali PSD. Acestea vizează alocarea de fonduri pentru blocurile de locuințe sociale din Prelungirea Ghencea, pentru spitalele aflate în administrarea Primăriei Capitalei și pentru stimulentul adresat persoanelor cu dizabilități, a subliniat Ancuța Comănici, consilier PSD.