Percheziții în Bucureşti!

arhivă

Percheziții într-un dosar privind recepția lucrărilor aferente unui imobil, având destinația de locuințe colective.

Poliția Capitalei informează că, în această dimineață, au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, la sediul unei instituții publice, precum și la sediile unor persoane fizice și juridice, în București, într-un dosar în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în declarații, fals intelectual și uz de fals.

În fapt, persoanele bănuite ar fi întocmit în fals un proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor aferente unui imobil, având destinația de locuințe colective.

Astfel, vor fi puse în aplicare 12 mandate de aducere, urmând ca persoanele în cauză să fie conduse la audieri, la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Sector 5, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă  Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în declarații, fals intelectual și uz de fals.

Autor: Bogdan Verman

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.