RĂZBOI în Ucraina! Forțele ucrainene fac eforturi uriașe să salveze orașul Bahmut!
Articol de bucurestifm, 8 februarie 2023, 11:24 / actualizat: 8 februarie 2023, 18:03
Update 17:00: Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va sosi miercuri seară la Paris, unde se va întâlni cu preşedintele francez Emmanuel Macron, a transmis Palatul Elysee agenţiei France Presse, confirmând o informaţie difuzată anterior de postul BFMTV şi de radioul public francez France Info.
……………………………………………………………………………………………………….
Update 16:30: Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care joi este aşteptat la Bruxelles pentru a participa la summitul Uniunii Europene, a fost primit miercuri la Londra de premierul britanic Rishi Sunak, pentru o vizită rămasă secretă până în ultimele momente, relatează AFP şi Reuters. Zelenski a utilizat deplasarea pentru a lansa de la tribuna parlamentului britanic un apel la dotarea ţării sale cu avioane moderne.
……………………………………………………………………………………………………………
Update 14:50: Cancelarul german Olaf Scholz a criticat miercuri competiţia publică între unele ţări pentru livrarea cât mai multor arme Ucrainei, în cel mai scurt timp posibil, transmite Reuters.
………………………………………………………………………………………………………..
Update 12:00: Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este aşteptat miercuri în Regatul Unit pentru a doua sa vizită în străinătate de la începutul invaziei ruse acum aproape un an, a anunţat guvernul britanic, care s-a angajat să formeze piloţi de vânătoare ucraineni, transmit AFP şi Reuters.
………………………………………………………………………………………………………….
Update 11:00: Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba şi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken au avut marţi o conversaţie telefonică în care au discutat despre o posibilă suplimentare a ajutorului militar acordat Kievului de către Washington şi despre impunerea de noi sancţiuni care să vizeze Rusia, transmite miercuri EFE.
………………………………………………………………………………………………………….
Șeful Securității Naționale de la Kiev, Oleksiy Danilov, a declarat că Rusia ar putea pregăti ofensive în regiunile din nord-estul Harkov sau sudul orașului Zaporojie, relatează Reuters. Între timp, forțele ucrainene fac eforturi uriașe să salveze orașul Bahmut.
Președintele Joe Biden a transmis marți că SUA vor spriini Ucraina cât timp va fi nevoie pentru a învinge armata rusă.
Noul ministru german al apărării, Boris Pistorius, aflat marţi la Kiev într-o vizită surpriză, a declarat că Ucraina va primi peste 100 de tancuri de luptă de tipul Leopard 1A5 de la mai multe ţări europene, relatează DPA.
Cel puţin trei batalioane ar urma să fie echipate cu aceste tancuri până în primul sau al doilea trimestru al lui 2024, a declarat politicianul german cu prilejul vizitei, care a fost ţinută secretă din motive de securitate. Pistorius nu a precizat ce ţări europene în afară de Germania vor furniza tancuri Leopard 1.
Anunţul de marţi vine după ce guvernul german s-a angajat luna trecută să furnizeze tancurile mai moderne Leopard 2, într-o schimbare majoră după luni de apeluri ale Ucrainei la trimiterea de arme grele pentru a înfrunta trupele invadatoare ruseşti.
De asemenea, aproape 8 milioane de persoane au fugit din Ucraina de la începutul conflictului în urmă cu aproape un an, a declarat Martin Griffiths, coordonatorul ONU pentru ajutor de urgenţă, citat marţi de DPA.
Aproape 8 milioane de persoane au fugit din Ucraina în ţările vecine, în timp ce alte 5,3 milioane sunt strămutate în interior, a declarat Griffiths Consiliului de Securitate al ONU luni la New York.
Şeful Oficiului Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a spus că 17,6 milioane de oameni, sau aproape 40% din populaţia Ucrainei, au nevoie de asistenţă umanitară.
Griffiths a adăugat că intenţionează să prezinte Planul de Răspuns Umanitar pentru Ucraina din acest an, care necesită aproximativ 3,9 miliarde de dolari, la Geneva la sfârşitul acestei luni.
Peste 7.000 de civili au fost ucişi de când Rusia şi-a început invazia în Ucraina la 24 februarie 2022, potrivit cifrelor oficiale ONU.
Potrivit agenţiei ONU pentru refugiaţi UNHCR, războiul Rusiei cu Ucraina a dus la cea mai mare deplasare de refugiaţi de la Al Doilea Război Mondial.