Amenzi pentru parcat ilegal si nerespectarea curateniei pe spatiul public

Peste 600 de amenzi date de Poliția Locală Sector 2, în perioada 3-9 februarie 2023, în valoare totală de 603.000 de lei.

Motivul? Parcările în locuri nepermise, comerțul ambulant și aruncarea gunoiului în spații publice.

Au fost date 361 de amenzit date pentru parcările în locuri nepermise. Soferii care au parcat mai ales pe trotuare, fără asigurarea că există cel puțin un metru pentru circulația pietonilor, dar și pe trecerile de pietoni, unde trebuie să existe o distanță de 25 de metri înainte și după acestea, au fost arși la buzunar.

Un alt caz în care conducătorii de autoturisme au fost amendați a fost parcarea vehiculelor în stațiile mijloacelor de transport public sau la mai puțin de 25 de metri de acestea, ignorând siguranța pietonilor.

Pentru construirea ileagala a unei rampe de spălare a autovehiculelor, pe terenul unei proprietăți private de pe Șoseaua Fabrica de Glucoză, nr. 6D, executantul constructiei a fost sancționat contravențional cu 1.000 de lei în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții – modificată și completată ulterior.

Alte 66 de amenzi în valoare de 66.000 de lei, au fost date pentru comerțul ambulant practicat pe trotuare, transmite pe pagina sa de Facebook,  Primăria Sectorului 2 București.

Nici bucureștenii care au aruncat mucuri de țigară sau alte gunoaie în spațiul public nu au scapat si au fost amendați. Au fost surprinse 8 persoane, amenzile ajungând la o valoare totală de 3.500 de lei.

PS2 anunță continuarea controalelor pentru eliberarea spațiului public de mașini parcate ilegal. Autoritățile roagă șoferii să nu mai parcheze autovehiculele în locuri nepermise, în special pe trotuare, treceri de pietoni, stații STB, în dreptul școlilor sau a spitalelor și fac apel și la înțelegerea comercianților pentru a vinde diversele mărfuri în spațiile special amenajate, având avizele necesare, iar cetățenii să respecte curățenia din spațiul public.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.