World Radio Day 2023: Simona Strungaru la ”De 10 X Romania”
Articol de alinadecu, 10 februarie 2023, 18:46
Simona Strungaru, dirijoarea Big Band-ului Radio: „Este foarte actual mesajul acestei piese, deși ea a fost lanstă în anii ̕90. În continuare sunt probleme, dar pentru că este atât de puternică, sper să aducă seniment de bunătate, să readucă și în generația nouă tot ce mesajul piesei transmite pentru că este nevoie de empatie, bunătate și de proiectarea unui viitor senin pentru toată lumea”.
Simona Strungaru, dirijoarea Big Band-ului Radio, a fost invitata Adelinei Tocitu, în ediția de colecție a emisiunii De10xRomânia, de vineri 10 februarie 2023.
Simona Strungaru este pianistă, orchestratoare, compozitoare și a povestit pe frecvențele Radio România Regional despre inițiativa pe care Radio România, prin București FM, o are de a transmite un mesaj de pace de Ziua Mondială a Radioului, care este marcată în fiecare an la data de 13 februarie, la inițiativa UNESCO.
Anul acesta tema ediției este „Radioul și pacea”. Radioul nu oprește războaie, dar propagă mesajul de pace, din țară în țară și din casă în casă. Radioul celebrează umanitatea în toată diversitatea ei și dă glas vocilor noastre, le conectează, le strânge în cor, iar muzica le face mai puternice. De mai mult de un an, posturile de radiourile din întreaga Europă transmit știrile războiului. Mai mult ca oricând, avem nevoie de speranță, de empatie și de solidaritate.
Luni, 13 februarie, la ora 09.30, toate posturile Radio România vor transmite piesa „Heal the World”, compusă și lansată de celebrul artist Michael Jasckson la începutul anilor ̓90, reorchestrată de dirijoarea Big Band-ului Radio România, Simona Strungaru, special pentru Ziua Mondială a Radioului.
„Este o bucurie că facem acest proiect împreună. Mulțumesc Radio România și București FM pentru propunerea de a lucra împreună, de a orchestra această piesă. Am făcut-o și cu un pic de tristețe pentru că îmi dau seama că este foarte actual mesajul acestei piese, deși ea a fost lansată în anii ̕90. În continuare sunt probleme, dar pentru că este atât de puternică sper să aducă un sentiment de bunătate, să readucă și în generația nouă tot ce mesajul piesei transmite, pentru că este nevoie de empatie, bunătate și de proiectarea unui viitor senin pentru toată lumea. Lucrul a fost plăcut pentru toată lumea, am colaborat cu Big Bandul Radio, corul de copii și cu instrumentiștii din Orchestra de Cameră Radio. Este o adevărată alăturare de forțe”.
Apelul la umanitate făcut în anii ‘90 prin intermediul acestei piese s-a regăsit în playlist-urile radiourilor din întreaga lume. Acum, mai mult ca oricând, este momentul să ne gândim la generațiile viitoare și să le oferim acestora o lume mai bună. Artiști români din noua generație, alături de cei consacrați, au acceptat provocarea București FM de a prelua mesajul acestei piese-manifest și de a-l face auzit. Corul de Copii Radio și Big Band-ul Radio România au adus un sound aparte celebrei piese. Linia melodică și versurile sunt neschimbate față de original, dar varianta noastră a fost reorchestrată de Simona Strungaru, dirijor al Big Band-ului Radio România.
„În felul în care am lucrat piesa m-am bucurat de o libertate mare în alegerea instrumentelor pe care le pot folosi. Atunci când ai un aparat extins îți imagina muzica foarte diferit, îți poți imagina toate momentele din piesă. Binențeles că este foarte plăcut să folosești tot felul de detalii în funcție de ce vrei să transmiți. Eu orchestrez de mulți ani și o fac cu mare plăcere, cunoscând piesa aceasta am redescoperit o muzică pe care ori de unde o iei, pe orice parte o învârți, îți dai seama că este extraordinară, orice moment din ea are sens și calitate și conținut foarte puternic. Nu a fost greu să orchestrez pentru că vorbeste cu mine din punct armonic, al mesajului textului, asta m-a inspirat și este o experiență foarte frumoasă”.
„Heal the World” în varianta #AllStarsSong este propunerea Radio România pentru Ziua Mondială a Radioului 2023 și va fi inclusă în calendarul de evenimente UNESCO și comunicată către EBU.
Emisiunea De10xRomânia este difuzată zilnic, de luni până vineri, pe frecvențele Radio România Regional, de la 10:00 la 11:00.