Multe dintre romanele polițiste moderne oferă cititorului operațiuni ample, în care sunt angrenate secții întregi de poliție sau felurite agenții secrete ce se folosesc de aparatură ultrasofisticată pentru a-i prinde pe infractori.
Acesta este principalul motiv pentru care evit pe cât se poate să citesc astfel de cărți și mă întorc mereu la policier-urile clasice, cele în care detectivii particulari din categoria „hardboiled” consideră fiecare caz o problemă personală.
Top trei all-time pentru acest tip de detectivi este ocupat de Sam Spade, Philip Marlowe (Humphrey Bogart, cine altul, le-a conturat și un profil cinematografic desăvârșit) și de Dick Tracy, nu contest acest podium de elită, dar eu i-aș conferi cel puțin o medalie de bronz și lui Lew Archer, adorabilul detectiv căruia Ross Macdonald i-a consacrat aproape treizeci de romane și povestiri scurte.
Nimic suprarealist în „Coasta barbară”, nici măcar spectaculos, vom întâlni doar personaje normale, multe dintre ele plictisite și obtuze, exact genul de indivizi pe care îi întâlnești și în realitate și cu care orice formă de colaborare sau de dialog se desfășoară cu dificultate.
Într-o astfel de societate Lew Archer se simte mai mult decât confortabil. Detectiv cu un comportament cameleonic atunci când personajele cu care interacționează doresc să discute cu un om mai puțin sofisticat, care însă nu ezită să își folosească forța pumnilor dacă este necesară o astfel de abordare, dar în același timp un om pasional, cu determinare, intuiție și anduranță, de care „bad guys” nu pot scăpa decât mărturisind toate fărădelegile comise.
Din păcate doar câteva dintre romanele lui Ross Macdonald au fost traduse în limba română și au apărut în urmă cu zeci de ani în colecții de mult ieșite la pensie, dar mai există unele edituri care din când în când publică și literatură polițistă clasică. M-aș bucura să aflu că acest valoros scriitor american se regăsește și el în planul lor editorial.
