Expoziția „SHAME – European Stories” și Muzeul Abandonului sunt două proiecte care vorbesc despre aceleași victime: copiii. Abuzurile comise de adulți asupra lor și abandonul în instituțiile care au continuat generarea de traume sunt arătate azi lumii prin imagini și povești ale celor care au supraviețuit și ale spațiilor în care copilăria avea să-și piardă înțelesul, în spatele unor ziduri cu gratii la ferestre. Am aflat despre aceste proiecte de la invitatele Ioanei Brușten #ÎnComunitate, Iulia Țurcanu, PR Specialist Connect Media și de la Oana Drăgulinescu, Fondator Muzeul Abandonului.
Abandonul, în România de dinainte de revoluție, își găsește rădăcinile într-un decret ce avea să mărească numărul de nașteri, către cotele de avarie ale unei economii incapabile să susțină măcar un nivel minim de trai. Acest context a generat tragedii greu de imaginat și existența la nivelul anului 1989 de peste 150.000 de copii abandonați în instituțiile numite „Cămine Spital” sau așa cum scria pe frontispiciul orfelinatului din Sighet „ Cămin Spital pentru Irecuperabili”. Din păcate, însă, „irecuperabil putea să însemne platfus sau strabism”, ne-a spus Oana Drăgulinescu, fondator Muzeul Abandonului.
„E vorba de un idealism al Partidului Comunist de a avea o populație perfectă, aproape de Tipologie Ariană. Orice tip de dizabilitate era tratată ca o trăsătură de caracter și fizică, ce nu avea, cumva, încadrare în societatea perfectă pe care o visa Partidul Comunist, așa că cei mai mulți copii cu dizabilități ajungeau în aceste spații care se numeau cămine spital pentru irecuperabili, așa scria chiar și pe clădirea de la Sighet, deci din această emblemă ne putem da seama că pentru acei copii nu existau șanse, dar să știți că irecuperabil putea să însemne platfus sau strabism, adică nu însemna că acei copii aveau dizabilități grave. Cei mai mulți nu aveau, dar ajungeau să dezvolte dezabilități și mai ales întârzieri foarte mari de dezvoltare în acest tip de instituționalizare.”
Am putea crede că abandonul copiilor este un fenomen care aparține trecutului, dar prezentul contrazice aceste presupuneri. Și o face în grafice similare. Muzeul Abandonului încearcă o mapare a acestui fenomen în România, în care s-au schimbat doar condițiile de de trai a celor abandonați nu și mentalitatea celor meniți să-i crească.
„1989 este un punct, dar între timp rata abandonului în România a rămas aceeași, sigur , orfelinatele nu mai arată așa, nu mai împărțim copiii în recuperabili și recuperabili. Dar ușurința cu care poporul nostru abandonează, și o spun cu toată iubirea pe care o am față de această națiune, este încă foarte ridicată și atunci, acest proiect, dincolo de calitatea lui culturală, artistică, socială, antropologică, de arhivare, vrea să meargă și către această analiză socială și să ne dăm seama, deși mi se pare un proiect foarte complicat, de unde pornește de fapt această dizabilitate de a ne ține aproape în primul rând copiii, pentru că un popor care își abandonează copiii nu poate fi un popor cu un viitor luminos.” , a mai adăugat Oana Drăgulinescu
Shame – European Stories este o expoziție itinerantă a durerii copilului abuzat, și vorbește oamenilio prin 60 de portrete și povești ale celor care au supraviețuit acestor traume. O Europă mult prea puțin interesată de ceea ce trăiesc copiii ei a fost pusă în fața propriului dezinteres, iar acum i se cere să își recunoască greșelile.
„Mișcarea europeană numită Justice Initiative vine cu aceeași problemă. Se pare că nu doar în România se întâmplă măsuri împotriva copiilor, inițiatorul proiectului Justice Initiative este acum un adult, dar pe vremuri un copil care a trăit într-un orfelinat din Elveția, a ajuns să aibă un succes financiar relevant, suficient de relevant cât să-și poată permite să-și cumpere fostul orfelinat și să-l transforme în muzeu și să pornească acest proiect de lobby, pe care inițial l-a început în Elveția. A încercat să convingă statul elvețian să recunoască această trauma copiilor abuzați în instituțiile elvețiene și a și reușit. Doar că acum această mișcare are o dimensiune europeană. Sunt 17 țări reunite în acest proiect, care, iată, fac presiuni asupra Consiliului Europei să impună statelor europene recunoașterea acestor traume.”, a precizat Oana Drăgulinescu, fondator Muzeul Abandonului.
„Cazurile sunt diferite, de la țară la țară, în România e vorba despre copiii care au crescut în orfelinate, dar fiecare țară are particularitățile ei, fiecare țară și-a abuzat copiii în feluri diferite. Shame European Stories încearcă să adune la un loc toate aceste portrete și poveștile lor, ca să spună că e un fenomen care se întâmplă în toată Europa, că acești oameni trăiesc printre noi, că trebuie să-i cunoaștem, că trebuie să știm, trebuie să le aflăm poveștile și să le vindecăm, să ne vindecăm noi ca țări.”, a adăugat Iulia Țurcanu, PR specialist Connect Media.
Shame- European Stories a debutat anul trecut, în cadrul Bienalei de la Veneția, și a fost expusă în octombrie 2022 în clădirea Consiliului Europei din Strasbourg. Acum se află la cea de-a treia destinație, România.
„București este a treia destinație și are loc la stația de metrou Unirii 1. Noi ne-am gândit și inițiatorii au fost de acord că e un loc foarte bun, unde poate avea maxim de vizibilitate pentru că milioane de oameni trec pe la metrou și exact
Noi ne-am dorit să avem un moment special la vernisaj, un fel de performance, un moment simbolic, prin care cei care vin, autoritățile, jurnaliști, reprezentanți ai ONG urilor care se ocupă cu asta să adopte simbolic, printr-o semnătură, un portret, cu mesajul că vor duce aceste povești mai departe și că vor lupta împreună ca acest mesaj să nu se piardă. Este un mesaj foarte important pentru România.”, a mai spus Iulia Țurcanu, PR specialist.
Noile tehnologii permit experiențe care, în anii trecuți, le credeam posibile numai în filmele de SF. Muzeul Abandonului permite accesul într-o expoziție imersivă, una în care suntem transpuși unei realități virtuale, în care simțurile sunt implicate, iar această experiență ne poartă pe culoarele Spitalului Cămin pentru Copiii Irecuperabili din Sighet. Experiențele VR au atras adolescenții și copiii, și tot ei au și reacțiile care ne fac să înțelegem că mentalitatea abandonului își va găsi în viitorul lor sfârșitul.
„Avem această expoziție imersivă a Muzeului Abandonului. Avem o expoziție VR. Încercăm să folosim tehnologia pentru a ne apropia în primul rând de tânăra generație, și în expozițiile noastre, în întâlnirile fizice cu publicul am fost uimiți să vedem că adolescenții, chiar și copiii, au fost foarte interesați de proiect. Noi am avut o reticență, ni s-a părut un pic cam dur mesajul pentru ei, dar am fost convinși de entuziasmul lor și chiar în ultimul podcast al proiectului nostru, care se numește pe Urmele Abandonului avem acest experiment fabulos cu 3 copii de 8, 10 și 13 ani, care vizitează prin căștile VR muzeul și care vin cu această viziunea atât de proaspătă.
Poate generația noastră nu mai are posibilitatea să-și schimbe mentalitatea, poate în generația noastră încă ni se pare în regulă să ne abandonăm copiii, dar dacă vom ajunge la ei, la actualii copii și adolescenți, poate lor o să li se pară din nou așa cum ar trebui, o atrocitate, ei vor avea o cu totul altă viziune asupra lumii”, a spus Oana Drăgulinescu, fondator Muzeul Abandonului.
Este important să conștientizăm ceea ce s-a întâmplat și să înțelegem că repetarea greșelilor conduce către și mai multă durere. Muzeul abandonului ne oferă imaginea suferinței într-o formă ceva mai ușor de suportat. Dar în spatele fiecărei povești pe care o veți întâlni în acest spațiu, se află cruda realitate a cuiva. Sufletul unui om care a trăit ceea ce noi doar observăm.
Noi am ales această formulă de muzeu, muzeulabandonului.ro, pentru că atunci când iei un obiect, chiar și unul care vorbește despre ceva foarte dur, și îl pui într-o expoziție, și îl tratezi ca pe un exponat, între tine și exponat se generează o distanță emoțională. Poți cumva să-l percepi într-un fel mai puțin crud și deranjant decât este realitatea. Îl transformi într-un obiect de artă și, cumva, perceperea lui devine un pic mai ușoară. Asta am reușit prin Muzeul Abandonului. Am reușit să unim niște comunități, muzeul nostru, este un muzeu participativ, ceea ce expunem sunt donații ale oamenilor care aleg să-și împărtășească poveștile cu noi. Aici este o chestiune foarte delicată, pentru că nu umbli cu niște simple cuvinte, ci cu sufletele oamenilor.”, a mai adăugat Oana Drăgulinescu, fondator Muzeul Abandonului.
Află aici mai multe detalii despre Shame- European Stories și despre celelalte povești ale Muzeului Abandonului.
