Sector 2: Vouchere lunare pentru sport, acordate elevilor
Articol de Marga Tudor, 22 februarie 2023, 21:50
Vouchere pentru sport de câte 250 de lei vor fi acordate în fiecare lună elevilor din învăţământul preuniversitar de stat din Sectorul 2, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul Local în şedinţa de azi.
Tichetul poate fi utilizat doar pentru achitarea contravalorii abonamentului/cotizaţiei lunare/taxelor aferente necesare practicării unei discipline sportive.
Sunt prevăzuţi două milioane de lei pe lună pentru implementarea proiectului pe toată perioada de derulare a acestuia. Proiectul îşi propune încurajarea practicării sportului de performanţă de către elevi.
Potrivit regulamentului privind implementarea proiectului ‘Dăruim speranţă pentru performanţă în sport’, elevii vor beneficia de această iniţiativă în ordinea înregistrării solicitărilor şi în limita locurilor disponibile lunar, respectiv a bugetului alocat cu această destinaţie.
Părţile implicate în proiect sunt: Direcţia Generală de Administrare a Patrimoniului Imobiliar Sector 2, structuri sportive, operatorul economic emitent al voucherelor pentru sport, sub formă de tichete valorice, pe suport hârtie.
Structurile sportive trebuie să facă dovada afilierii la Federaţia Sportivă Naţională pe ramură de sport, să asigure desfăşurarea activităţii sportive numai de către participanţi care deţin calificare. Activitatea sportivă trebuie să se deruleze în baze sportive proprii sau aflate în folosinţă situate în Sectorul 2.
Operatorul economic trebuie să facă dovada că deţine o reţea de structuri sportive eligibile.
Elevii majori sau părinţii/reprezentanţii legali ai celor minori care vor primi voucherele pentru sport se vor angaja în scris să folosească tichetele valorice primite numai în scopul pentru care au fost emise, în maxim 30 de zile de la primire, fără a le înstrăina către alţi beneficiari.
Înscrierea în vederea acordării voucherelor pentru sport se realizează de către elevii majori sau părinţii/reprezentanţii legali ai celor minori, prin depunerea mai multor documente la unitatea de învăţământ preuniversitar de stat din Sectorul 2 la care este înscris elevul.
Accesul în structurile sportive se va face pe baza voucherului pentru sport, ce va fi predat în prima zi când se prezintă elevul. Înstrăinarea voucherului pentru sport către o altă persoană decât beneficiarul este interzisă. Voucherul pentru sport este valabil 30 de zile de la data la care a fost emis.