Restricţii de circulaţie pe autostrada A2 pentru efectuarea unor lucrări

Sursa foto: Radu Șofran/arhiva

Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române anunţă că marţi vor fi impuse restricţii de circulaţie pe Autostrada A2, pentru efectuarea de lucrări.

„Astăzi, în intervalul orar 08:00 – 17:00, pe Autostrada A2, la kilometrul 34, sensul Constanța – București, traficul va fi restricționat pe prima bandă pentru lucrări de foraj și montare stâlpi pentru panouri fonoabsorbante”, se precizează într-un comunicat al Centrului Infotrafic.

Tot pe autostradă pe sensul București – Constanța, în același interval orar, se va închide circulația pe a doua bandă la kilometrul 21, pentru montarea parapetului median.

Poliţiştii recomandă reducerea vitezei în zona lucrărilor, semnalizarea intenţiei de schimbare a benzii de circulaţie şi evitarea manevrelor periculoase.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.