România găzduieşte în zilele de 22 şi 23 martie, la Bucureşti, o reuniune la nivel înalt privind modalităţile de asigurare a resurselor umane din sănătate, organizată de Biroul Regional OMS pentru Europa şi ministerul de resort din ţara noastră.
La întâlnire participă miniştri, secretari de stat, şefi ai departamentelor de resurse umane şi experţi în domeniu din regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Reuniunea este o oportunitate pentru statele membre să dezvolte strategiile în domeniul resurselor umane care să asigure sustenabilitatea sistemelor de sănătate, în condiţiile în care bolile netransmisibile şi îmbătrânirea populaţiei necesită tot mai multe resurse.