Tablierul metalic de la Pasajul Doamna Ghica a fost montat

Montarea tablierului metalic al Pasajului Doamna Ghica s-a finalizat la termen.

De sâmbătă, 1 aprilie, se va relua circulația tramvaielor, iar, la începutul toamnei acestui an se va circula pe pasaj, a susținut edilul șef al Capitalei Nicușor Dan, aflat în vizită de lucru pe șantierul pasajului.

„Conform graficului, la începutul acestei toamne o să se circule pe pod. Și, începând de sâmbătă, o să circule tramvaiul. O să se reia circulația tramvaiului”, a spus Nicușor Dan.

Pasajul va rezolva doar punctual problema traficului. Soluția este, însă, întregirea inelului median de circulație al Capitalei, a declarat Nicușor Dan.

„Acest pod rezolvă o intersecție, într-adevăr o intersecție aglomerată. Soluția este inelul median.
Pentru inelul median, zona de aici înspre sud, avem în execuție studiul de fezabilitate.
Pentru zona înspre nord, am avut hotărâre de Consiliu General și am lăsat Primăria Sectorului 2 să facă achiziția studiului de fezabilitate.
Deci, pe tot ce înseamnă infrastructură, ca să fii serios, trebuie să parcurgi mai mulți pași – studiu de fezabilitate, achiziție publică, proiectare, execuție și durează”, a explicat primarul general.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.