Se plantează copaci pe malul Râului Dâmbovița
Articol de bucurestifm, 5 aprilie 2023, 11:51
Zeci de voluntari vor participa la acțiunea de pe 8 aprilie, organizată de administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) și Asociația Parcul Natural Văcărești.
70 de arbori vor fi plantați în cadrul programului „România plantează pentru mâine”, informează ALPAB.
Arborii vor fi plantați pe segmentul cuprins între Podul Mihai Bravu și Podul Nicolae Grigorescu.
„Pe 8 aprilie vom planta pe aliniamentele stradale dintre Parcul Natural Văcăreşti şi râul Dâmboviţa, 70 de arbori şi specii locale rezistente la condiţiile oraşului care vor dezvolta, în timp, un ecosistem sănătos ce va aduce beneficii mediului urban. Această iniţiativă aduce în comun resurse şi competenţe, fiind un semnal foarte bun pentru sprijinirea parteneriatelor între mediul instituţional, ONG-uri şi companii private”, a precizat directorul ALPAB, Corina Bega.
Potrivit directorului Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti, Dan Bărbulescu, proiectul vizează creşterea numărului de arbori şi îngrijirea coridoarelor verzi – albastre din proximitatea Parcului Natural Văcăreşti, pentru o mai bună conexiune între zonele naturale şi semi-naturale ale oraşului.