Ascultă Radio București FM Live

VIDEO: Deșeurile din plastic- un pericol real pentru apele noastre și pentru biodiversitatea acvatică!

Articol de Monica Liche, 5 aprilie 2023, 17:38

În București a fost instalată prima barieră plutitoare, cu menirea de a opri deșeurile pe râul Dâmbovița. O altă inițiativă care vine în sprijinul protejării mediului înconjurător este – Marea Caiacizare – unde sportul se îmbină cu dorința de a face ceva pentru mediu. Am aflat detalii despre toate acestea, precum și despre proiectul “Cu apele Curate”, de la Alexandra Damian – director comunicare Asociația Mai Mult Verde, invitata lui Răzvan Ursuleanu #InComunitate.

„Avem o grămadă de activități, o grămadă de evenimente pe parcursul anului de voluntariat. Tocmai am încheiat săptămâna apelor, facem în fiecare an între 14 martie, când e Ziua Internațională a Râurilor și 22 martie, Ziua mondială a Apei. Numai anul ăsta am avut 25 de activități de igienizare și mai urmează câteva, care au fost amânate din cauza vremii, am avut 800 de voluntari doar în săptămâna asta, din zona Dunării. Aceste activități se întâmplă în comunitățile de pe Dunăre, pentru că în programul Cu Apele Curate ne-am axat fix pe afluenții Dunării și pe Dunăre, și avem comunități locale implicate, avem organizatori locali care ne ajută. Anunțăm întotdeauna evenimentele pe Facebook pe pagina Cu Apele Curate și pe site cuapelecurate.ro.”, a spus Alexandra Damian – director comunicare Asociația Mai Mult Verde.

Dorința de a avea un mediu curat creează parteneriate și dă naștere unor idei constructive. Asociația Mai Mult Verde și partenerii săi de la Kaiac Champions au demarat Marea Caiacizare, o campanie de igienizare a luciului apei, pe afluenți și pe Dunăre, cu scopul reducerii poluării cu plastic și îmbunătățirea calității mediului înconjurător.

„Avem constant acțiuni, și acum am început o nouă campanie care are un răsunet foarte, foarte surprinzător, în mod plăcut și pentru noi.  Împreună cu cei de la Kaiac Champions, am început să facem igienizări pe luciul apei, pentru că până acum am strâns doar de pe maluri, și mergem cu caiacele, tot așa pe afluenți, pe Dunăre și adunăm plasticul care plutește pe apă. Primele 3 acțiuni deja au fost sold out, să zic așa, deși nu costă nimic, bineînțeles, dar s-au rezervat locurile cu o viteză uimitoare și acum avem deschise încă înscrieri și se pot înscrie, evident, și cei din București, pentru încă 3 acțiuni în aprilie și alte două sau trei pentru mai, și or să tot fie până la până în toamnă,  până prin octombrie.

Cei de la Kaiac Champions au ales niște zone pe care le cunosc, care sunt și problematice din punctul ăsta de vedere, și atunci se merge cu caiacul, se umplu saci, lucrăm cu saci, pe care îi ducem într-un un loc pe mal constant și, la final, firma de salubrizare vine și îi ridică.”, a precizat Alexandra Damian – director comunicare Asociația Mai Mult Verde.

Poluarea apei poate avea efecte devastatoare asupra mediului înconjurător, prin distrugerea habitatului natural al animalelor și plantelor acvatice, și în final poate duce către pierderea biodiversității. Asociația Mai Mult Verde a extins programul și în afara granițelor, și organizează acțiuni de igienizare paralele pe malurile Dunării. De asemenea, asociația va încheia în primăvara acestui an un studiu privind cantitatea de microplastice din Dunărea românească, de la intrarea în țară până la vărsarea în Delta Dunării.” zero plastic în Delta Dunării este ceva de dorit și este important să se ajungă acolo, dar să nu uităm că înainte de Delta Dunării este Dunărea,”, a mai spus Alexandra Damian – director comunicare Asociația Mai Mult Verde

„Noi lucrăm pe afluenți, afluenți care pornesc din Transilvania, Moldova, Banat, din toate zonele țării, așa că da, este clar un program național, și zero plastic în Delta Dunării este ceva de dorit și este important să se ajungă acolo, dar să nu uităm că înainte de Delta Dunării este Dunărea, care adună toate aceste râuri, oricât de mici sau de mari ar fi, pe parcursul ei, și dacă noi reușim aici să adunăm o mare parte, teoretic, în deltă ajunge mai puțin.

De anul trecut ne-am extins și internațional, și am avut acțiuni de igienizare paralele pe malurile Dunării România – Serbia, România – Bulgaria, pe care le vom dubla probabil și anul acesta, așa avem în plan. Noi o să încheiem în această primăvară un studiu pe Dunărea românească, de la intrarea în țară până la vărsarea în Delta Dunării, pe cantitatea de microplastice.”

De câteva săptămâni, Bucureștiul beneficiază, pe râul Dâmbovița, de o barieră mobilă, extrem de necesară în captarea deșeurilor. Reciclarea a stat la baza creării acesteia, și a fost produsul unei colaborări frumoase. „Cei de la Ateliere fără Frontiere adună, ei asta fac, printre altele, reciclează bannerele pe care noi le folosim și nu mai avem ce face cu ele când se termină un proiect de genul ăsta, iar cei de la Nod le-au luat și au făcut o barieră plutitoare”, a spus Alexandra Damian – director comunicare Asociația Mai Mult Verde.

De ziua apei ne-am ocupat de asta, am zis să celebrăm Dâmbovița și Bucureștiul. Este a șasea barieră instalată de noi. Ce e interesant, la cea din București, toate celelalte au fost importante, bineînțeles că nu găsim să achiziționăm în România, iar aici, cei de la Nod au venit cu o idee foarte faină, la care la care am zis da din start, au făcut-o din bannere reciclate. Cei de la Ateliere fără Frontiere adună, ei asta fac, printre altele, reciclează bannerele pe care noi le folosim și nu mai avem ce face cu ele când se termină un proiect de genul ăsta, iar cei de la Nod le-au luat și au făcut o barieră plutitoare, care arată și frumos și pare că și își face treaba, deja s-au strâns acolo niște kilograme de deșeuri.”

Noi toți trebuie să fim conștienți că problema deșeurilor este mult mai complexă și că responsabilitatea aparține fiecăruia dintre noi. Toți cei implicați în procesul de producție, vânzare și utilizare a produselor trebuie să aibă grijă la impactul lor asupra mediului și să ia măsuri pentru reducerea acestuia. De asemenea, autoritățile trebuie să ia măsuri pentru interzicerea depozitării neconforme și, mai ales,  pentru promovarea colectării selective a deșeurilor, astfel încât să putem proteja mediul înconjurător și să oferim un viitor sustenabil generațiilor viitoare

„Mulți dau vina pe autorități, alții pe producători, nu, responsabilitatea este la fiecare. Producătorii ar trebui să aibă grijă în ce ambalează și ce pun pe piață. Noi ar trebui să avem grijă ce cumpărăm, să încercăm măcar un pic să reducem din plasticul de unică folosință pe care îl cumpărăm. Autoritățile ar trebui să dea amenzi, ar trebui să interzică, cu desăvârșire, să avem deșeuri lăsate în natură, depozitate neconform și, mai mult decât atât, sunt foarte puține localități în țară care au sisteme de colectare selectivă, foarte bine puse la punct.”, a mai adăugat Alexandra Damian – director comunicare Asociația Mai Mult Verde.

Vezi aici mai multe despre programele Asociației Mai Mult Verde.

Actualitate joi, 8 mai 2025, 09:38

Incendiu la un depozit de butelii de pe Strada Săbăreni; a fost emis mesaj RO-ALERT

Pompierii bucureşteni intervin, joi dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu produs la un depozit de pe Strada Săbăreni, nefiind înregistrate...

Incendiu la un depozit de butelii de pe Strada Săbăreni; a fost emis mesaj RO-ALERT
Actualitate miercuri, 7 mai 2025, 20:17

Transfăgărășan va fi deschis mai repede, în acest an

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov anunță șoferii că pe Transfăgărășan se va putea fi circula mai repede, în acest an,...

Transfăgărășan va fi deschis mai repede, în acest an
Actualitate miercuri, 7 mai 2025, 20:02

Pentru joi, meteorologii anuntã nori si averse

La noapte, Cerul va avea înnorãri, iar probabilitatea pentru averse şi descãrcãri electrice va fi ridicatã. Vântul va sufla slab şi moderat....

Pentru joi, meteorologii anuntã nori si averse
Actualitate miercuri, 7 mai 2025, 19:52

Două noi săli de sport vor fi construite in județul Ilfov

Două noi săli de sport dedicate copiilor din județul Ilfov urmează să fie construite. Una dintre ele se va afla în orașul Pantelimon. Va fi o...

Două noi săli de sport vor fi construite in județul Ilfov
Actualitate miercuri, 7 mai 2025, 18:50

Mașină care abandona deșeuri pe câmp, confiscata de polițiștii locali din Sectorul 1!

Poliția Locală Sector 1 își intensifică acțiunile împotriva persoanelor care poluează grav mediul și sănătatea comunității noastre prin...

Mașină care abandona deșeuri pe câmp, confiscata de polițiștii locali din Sectorul 1!
Actualitate miercuri, 7 mai 2025, 17:33

Vanzarea articolelor pirotehnice din categoria artificiilor de joasa intensitate, catre persoane care au sunt 16 ani, constituie infractiune!

Vanzarea articolelor pirotehnice din categoria artificiilor de joasa intensitate catre persoane care nu au implinit varsta de 16 ani constituie...

Vanzarea articolelor pirotehnice din categoria artificiilor de joasa intensitate, catre persoane care au sunt 16 ani, constituie infractiune!
Actualitate miercuri, 7 mai 2025, 17:26

Deprecierea monedei nationale in raport cu cea europeana se afla la un nou maxim istoric

Deprecierea monedei nationale in raport cu cea europeana a atins, astazi, un nou maxim istoric, Banca Nationala anuntand un curs de 5,10 lei pentru...

Deprecierea monedei nationale in raport cu cea europeana se afla la un nou maxim istoric
Actualitate miercuri, 7 mai 2025, 17:17

PS6 organizează o dezbatere publică pentru înființarea Parcului Serelor Militare

Primarul Ciprian Ciucu îi invită pe toți locuitorii din zona Serelor Militare să participe la o discuție despre parcul pe care și-a propus să...

PS6 organizează o dezbatere publică pentru înființarea Parcului Serelor Militare