Acoperirea vaccinală rămâne la modul general o problemă în România

Consilierul prezidenţial Diana Păun spune că acoperirea vaccinală rămâne o problemă în România, având în vedere că ratele de imunizare în rândul copiilor sunt atât sub mediile europene, cât şi sub ţinta recomandată de OMS, care este de 95%.

„Imunizarea prin vaccinare rămâne piatra de temelie a unei politici unitare de prevenţie, indiferent de celelalte metode de creştere a imunităţii pe care le ştim. Orice oportunitate de creştere a gradului de conştientizare cu privire la importanţa imunizării trebuie valorificată.  Alarmant este faptul că numărul cazurilor de rujeolă este în creştere în regiunea europeană a OMS.  Acoperirea vaccinală rămâne la modul general o problemă în ţara noastră. Pentru că ratele vaccinale în rândul copiilor sunt atât sub mediile europene, cât şi sub ţinta recomandată de OMS, care este de 95%”, a declarat Diana Păun la dezbaterea „Vaccinul, cel mai puternic stimulent al imunităţii”, organizată de DC Media Group.

Potrivit acesteia, în perioada pandemiei asigurarea continuităţii imunizării a fost perturbată, ceea ce a acutizat situaţia.

Consilierul prezidenţial a susţinut că nici în ceea ce priveşte vaccinarea împotriva gripei situaţia nu este una favorabilă în România.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.