Taxele și impozitele locale se vor majora anul viitor!
Articol de Mircea Apostolescu, 27 aprilie 2023, 14:27
Taxele și impozitele locale se vor majora, anul viitor, cu 13,8%, conform unei hotărâri adoptate, astăzi, de către Consiliul General al Municipiului București (CGMB), la inițiativa primarului general Nicușor Dan.
Edilul Capitalei a susținut, în fața consilierilor generali, că majorarea de taxe și impozite pentru anul viitor ar fi obligatorie.
„Avem un proiect pentru taxele și impozitele pe 2024. Este o obligație legală pe care Consiliul General o are, de a majora aceste taxe cu rata inflației. Este singura majorare pe care primarul o propune și Consiliul General va decide asupra ei. Este o obligație legală.
Nicio altă taxă sau un alt impozit în plus, propus de primar și votat de Consiliul General al Municipiului București”, a declarat Nicușor Dan.
Pe de altă parte, grupul consilierilor PSD din CGMB a votat împotriva creșterii taxelor și impozitelor locale pentru anul viitor, susținând că această nu ar fi nici obligatorie, nici oportună.
„Pentru că tot, absolut toate taxele, toate costurile cu traiul de zi cu zi cresc. Prin urmare, este din pixul primarului general și prin decizia fiecăruia dintre dumneavoastră veți crește, din nou, taxele și impozitele locale. Noi (… grupul PSD din CGMB n.r.) nu vom vota și fac apel la fiecare coleg să nu voteze acest proiect.
Tocmai, ca ordonator de credite al unii sector din Municipiul București, vă spun foarte clar și răspicat: ne descurcăm foarte bine, nu majorați taxele! Nu majorați taxele și impozitele locale! Lăsați acest pseudo-ajutor! Nu mai băgați mâna în buzunarele oamenilor! Ne descurcăm bine, fără taxe majorate”, a declarat în plenul CGMB consilierul general Rareș Hopincă, care este și city-manager al Sectorului 5.