FCSB triumfă la Craiova după un meci cu de toate!
Articol de Vicentiu Andrei, 1 mai 2023, 09:26
În fața unui stadion arhiplin, cu peste 30.000 de suporteri olteni în tribune care au făcut un spectacol fantastic, misiunea roș-albaștrilor de a rămâne în plasa liderului Farul părea una aproape imposibilă.
Și, într-adevăr, susținuți de fani, jucătorii gazdă au dominat începutul jocului, Markovic având prima ocazie mare de a deschide scorul, el trimițând mingea în bara transversală a porții oaspeților după o reluare superbă a unei centrări venită din partea lui Raul Silva.
În fotbal trebuie însă să fii și pragmatic, vârful italian al FCSB-ului Andrea Compagno deschizând scorul în minutul 44 la prima ocazie de gol cu o lovitură de cap în urma unui corner executat de Florinel Coman.
Atacantul italian bifează astfel reușita cu numărul 19 în acest sezon și este golgheterul Superligii.
Din fericire pentru spectatori, repriza a doua a adus spectacolul pe Ion Oblemenco, ambele echipe descătușându-se.
Astfel, în minutul 55 Andrei Ivan a avut cea mai mare ocazie pentru gazde, însă nu a reușit să îl învingă pe Ștefan Târnovanu din interiorul careului.
Festivalul ratărilor gazdelor a continuat, Ndong, Rogulic și Ivan fiind blocați rând pe rând fie de apărătorii bucureștenilor fie de Târnovanu, care a făcut un meci extraordinar în poarta echipei oaspete.
Iar presiunea ratărilor pe bandă rulantă s-a văzut în minutul 83, atunci când oltenii au beneficiat de o lovitură de pedeapsă acordată extrem de ușor de centralul Istvan Kovacs, însă atacantul-vedetă al gazdelor, Andrei Ivan, a executat penalty-ul foarte slab, el nereusind măcar să trimită mingea pe cadrul porții!
Iar în fotbal ocaziile se răzbună!
Mingea a fost reluată de bucureșteni și după numai 2 minute, Pantea a pătruns în careul advers, a driblat un fundaș craiovean și a șutat iar Sorescu a deviat mingea în plasă, mărind scorul la 2 la 0 pentru FCSB!
Iar apoi Andrei Ivan a continuat să rateze incredibil, el încercând să îl lobeze cu o scăriță pe goalkeeper-ul advers într-o nouă situație de unu la unu însă portarul bucureștenilor a respins în corner.
Într-un final Craiova a reușit să înscrie meritatul gol de onoare, din penalty (încă un penalty), acordat tot de către VAR, iar de această dată Elvir Koljic a reușit să transforme lovitura de la 11 metri.
Clasament play-off Superliga:
1) Farul 43 puncte (6 meciuri disputate)
2) FCSB 40 puncte (6 meciuri disputate)
3) CFR Cluj 38 puncte (5 meciuri disputate)
4) Craiova 35 puncte (6 meciuri disputate)
5) Rapid 31 puncte (5 meciuri disputate)
6) Sepsi 25 puncte (6 meciuri disputate)