Ascultă Radio București FM Live

VIDEO – O încoronare istorică: Charles al III-lea devine regele Marii Britanii și al Irlandei de Nord!

Articol de Monica Liche, 4 mai 2023, 17:21

Întreaga omenire se pregătește pentru un eveniment istoric, care nu a mai avut loc din anul 1952, încoronarea unui nou conducător al Marii Britanii. Pe 6 mai, Charles al III-lea va deveni rege la 74 de ani, fiind cel mai în vârstă suveran care urcă pe tron. Am aflat amănunte despre povestea monarhiei britanice și a viitorului rege, de la invitata lui Răzvan Ursuleanu #InComunitate , Camelia Csiki – jurnalist  al Televiziunii Române, expert în regalitate şi istoria monarhiilor, care va transmite live, din Londra, pentru TVR, ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea.

„Astfel de încoronări au loc în istoria monarhiei britanice, care este cea mai cunoscută monarhie din lume, de mai bine de 1000 de ani. Regele Charles al III-lea va fi al patruzecilea monarh, care va fi uns sâmbătă. Este un eveniment planetar, pentru că fiind cea mai cunoscută și glamuroasă monarhie, care respectă aceste tradiții străvechi sau, cum am spus, de mai bine de 1000 de ani, întreaga lume va fi cu ochii pe acest eveniment. Acum 70 de ani, când a fost încoronată Regina Elisabeta a II-a, deci în1953, abia se cumpărau televizoare, iar atunci a fost un boom, au golit rafturile până și în Franța, care este un stat republican.”, a precizat Camelia Csiki-jurnalist  al Televiziunii Române, expert în regalitate şi istoria monarhiilor.

Britanicii și-au iubit Regina. Demnă și rafinată, mereu dedicată ținutului și supușilor săi, Regina Elisabeta a II-a va rămâne în istorie drept un simbol de netăgăduit al monarhiei britanice. Un regină căreia îi simt lipsa chiar și generațiile mai tinere.

„Este Regina, toată lumea îi spune Regina, cea mai cunoscută și apreciată Regină, este un simbol al monarhiei britanice. Aseară, a fost primul dintre evenimentele Garden Party, la Buckingham și am vorbit cu o româncă, e prima româncă politician, consilier local din partea Partidului Laburist, care a fost invitată la Buckingham și ea a devenit cetățean britanic în urmă cu 2 ani. Este o tânără de 27 de ani, care i-a jurat credință Reginei, face parte dintre tinerii care chiar cred în monarhie și s-a simțit onorată să fie invitată la Buckingham, aseară, la Garden Party. Mi-a vorbit despre acest lucru, că monarhia britanică îi duce dorul Reginei și monarhiștii britanici îi duc dorul Reginei Elisabeta, care este încă un simbol foarte puternic în Marea Britanie și cred că va rămâne în istorie, așa, cu siguranță”, a spus Camelia Csiki-jurnalist  al Televiziunii Române, expert în regalitate şi istoria monarhiilor.

În urmă cu 70 de ani, prințul Charles, pe atunci un copil de numai 4 ani, a fost poate singurul copil care a participat la încoronarea mamei sale. Acum, la 74 de ani, regele Charles al III-lea așteaptă mirungerea sa ca Rege al Marii Britanii. De-a lungul a 1000 de ani, fiecare încoronare s-a desfășurat conform tradiției. Totuși. Fiecare monarh a adus o mică schimbare acestui protocol. Regele Charles a adus, de asemenea, câteva schimbări, unele chiar surprinzătoare, acestei tradiții străvechi.

„Încoronarea este organizată după o tradiție veche de mai bine de 1000 de ani, însă fiecare monarh a mai reușit să schimbe câte ceva, de fiecare dată. De data aceasta, un lucru pe care l-am sesizat și care este destul de important, a fost faptul că, la o încoronare, de obicei participă principele moștenitor, niciodată un alt rege, pentru că e ziua cea mare a regelui care va fi uns, iar el trebuie să fie persoana cu gradul cel mai mare din Westminster Abbey și, de obicei, de-a lungul istoriei, la fiecare încoronare merg principii moștenitori. De data aceasta, Prințul Charles a schimbat puțin tradiția și va fi o încoronare la care vor participa mulți regi, chiar regi în funcție, dar și regi care nu sunt pe tron.”, a mai spus Camelia Csiki-jurnalist  al Televiziunii Române, expert în regalitate şi istoria monarhiilor.

Azi, lumea trece prin criza generată de războiul din Ucraina, iar acest lucru a influențat decizia regelui Charles, în ceea ce privește numărul de participanți la încoronarea sa, care și-a dorit mai puțini invitați și mai puțin fast.

„În urmă cu 70 de ani, la încoronarea Reginei Elisabeta a 2-a au participat peste 8000 de persoane. A fost nevoie ca gradenele de la Westminster Abbey să fie modificate, astfel încât încapă toți invitații. De data aceasta vor fi 2100 de invitați. Cred că destul de greu selectezi din toată lumea 2100 de invitați. Sunt invitați din partea guvernului, și aici mă refer la președinți de state, cum este și președintele Iohannis, care va participa alături de soția sa, și sunt invitați ai regelui Charles, cum este Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu. Fiecare țară are dreptul la 2 invitați, noi, având în vedere că suntem privilegiați să avem o familie regală, avem 4 reprezentanți din România, dar la încoronare vor participa și alți români, sunt români care fac parte din ONG-uri cu care a lucrat regele Charles al III-lea având, de asemenea, privilegiul să fie români dintr-o țară de care regele Charles este îndrăgostit încă de mic.”, a precizat Camelia Csiki-jurnalist  al Televiziunii Române, expert în regalitate şi istoria monarhiilor.

Regele Charles este un om deschis, care apreciază și încurajează actele de caritate, inițiativele în sfera ecologiei și în mediu. În egală măsură, Charles al III-lea crede în criteriile meritocrației. La încoronarea sa au fost invitați chiar și copii care și-au donat banii strânși unor opere de caritate.

„După primele 6 luni de domnie ale regelui Charles, s-a făcut un bilanț și s-a observat surprinzătoarea deschidere a lui, nu este nicidecum cum era Regina Elisabeta, care era tradițională, conservatoare. El este un om deschis care încurajează tot ce înseamnă inițiativă de caritate, ecologică, de mediu și așa mai departe. „O mare dezbatere și o mare supărare acum, în Marea Britanie, este a Lorzilor și a Ducilor care au primit prin moștenire, de la o generație la alta, din familiile lor, dreptul să participe la încoronări și au participat la toate încoronările de a lungul celor 1000 de ani, iar de data aceasta s-au trezit că nu au fost invitați la încoronare. Regele Charles le-a spus, nu pot să respect acest drept pe care l-ați câștigat prin nașterea voastră, ci doresc să votați și să alegeți câțiva reprezentanți, iar criteriul să fie cel de meritocrație. Regele Charles a invitat la încoronare copiii care și-au dat și au donat banii adunați pentru diferite opere de caritate. Apoi, mai citeam despre faptul că mai trăiește o doamnă, veteran de război din cel de al 2-Lea Război Mondial, iar ea și-a dorit toată viața să primească o felicitare din partea Reginei Elisabeta pentru actele de eroism. Dar s-a trezit acum, la aproape 100 de ani cu o invitație la încoronare, iar această deschidere a lui poate să atragă, zic eu, tinerii și pe cei care văd eforturile pe care le face regele Charles, de a impune acest criteriu al meritocrației.”, a mai adăugat Camelia Csiki-jurnalist  al Televiziunii Române, expert în regalitate şi istoria monarhiilor.

Află aici și alte detalii ale monarhiei britanice, dar și lucruri mai puțin știute despre monarhia României și despre relația dintre Regele Charles și țara noastră, povestite de Camelia Csiki-jurnalist  al Televiziunii Române, expert în regalitate şi istoria monarhiilor.

București: prima ediție a Târgului Meleti, dedicat autorilor debutanți
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 13:20

București: prima ediție a Târgului Meleti, dedicat autorilor debutanți

Târgul Meleti, un eveniment dedicat culturii, inspirației și cărților, organizat de către Andreea Halikias, antreprenor, trainer și...

București: prima ediție a Târgului Meleti, dedicat autorilor debutanți
Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 13:04

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 

Primarul General, Nicușor Dan, a prezentat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, ultimele detalii în legătură cu organizarea...

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 
INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:58

INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie

93.605 de cazuri de infecţii respiratorii – gripă clinică, IACRS şi pneumonii – s-au înregistrat în perioada 11 – 17...

INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie
Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:26

Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională

Aeronavele F-35 vor reprezenta, nu doar un simbol al competitivităţii Forţelor Aeriene Române la Marea Neagră, ci şi un element central în...

Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:08

VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național

Roxana Amarandi, solista trupei E-an-na, a fost invitata matinalului București FM, unde a împărtășit detalii despre noul album al...

VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:40

INSP: Consumul de tutun – principala cauză prevenibilă de deces

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume, a transmis Institutul Naţional de Sănătate Publică într-un mesaj...

INSP: Consumul de tutun – principala cauză prevenibilă de deces
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:12

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette

”Bukowski by Night” este o premieră absolută în România, un spectacol inspirat din opera unuia din cei mai mari scriitori ai Americii,...

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:10

Operaţiunea „Green-Pass” – se verifică cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România

Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, derulează operaţiunea „Green-Pass”, pentru verificarea unor locaţii de cazare...

Operaţiunea „Green-Pass” – se verifică cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România