Două firi complet opuse, regele Carol I şi regina Elisabeta aveau slăbiciuni şi defecte umane inerente, dar şi ciudăţenii izvorâte din statutul acestora. De pildă, regele nu şedea niciodată în timpul audienţelor, chiar dacă durau o oră, iar vizitatorul era astfel obligat să stea şi el în picioare.
Cel mai longeviv domnitor al României, regele Carol I (1839-1914) este descris de contemporanii şi de către soţia sa ca o persoană rece, preocupat permanent, aproape excesiv, de datoria sa de rege. Comportamentul acestuia este descris cel mai bine de regina Elisabeta care spunea despre Carol că este „o persoană care îşi poartă coroana şi în somn”.
Regina Elisabeta a României (1843-1916) era o fire extrem de delicată, romantică şi visătoare, opusul severului şi intransigentului său soţ, Regele Carol I.
Firea reginei a fost pusă la grea încercare de îndatoririle monarhice, iar moartea prematură a unicului său copil a amplificat sensibilitatea nativă făcând-o să găsească alinare, preocupând-o spiritismul.
Câteva dintre ciudăţeniile regale, mărturii ale unor persoane din epocă, dar şi pe baza zvonurilor care circulau în societatea românească în acei ani:
Un violinist sau un pianist care se hotăra să dea un concert la Bucureşti era sigur că se se va bucura de o primire entuzistă din partea reginei. Dificultatea era să mai plece. Era atât de prinsă de muzică, solicitând o piesă după alta, încât bietul muzician obosit abia de scăpa la timp pentru concertul de seară.
Fosta regină era şi o talentată poetă, compunând sonete la momente ciudate, uneori în nopţile când nu putea dormi. Nu rareori îl trezea pe rege din somnul adânc să-şi dea cu părere asupra operei.
Excentricităţile reginei aveau, uneori, şi manifestări publice. „Nu voi uita niciodată momentul când a împlinit 60 de ani. Cu această ocazie a scris un articol numit «A şaizecea aniversare», care a fost publicat în toate ziarele. Acolo îşi exprima bucuria că ajunsese la 60 de ani, iar toate furtunurile şi necazurile vieţii fuseseră din fericire depăşite. Apoi a relatat cum şi-a petrecut această fericită zi. Seara fusese la teatru, întoarsă acasă a constatat că slujnica prostuţă adusă din Germania era ascunsă sub masă, unde asculta muzica frumoasă ce se auzea dintr-o cutie muzicală. Toate pisicile reginei erau împodobite cu funde noi pentru această ocazie, iar pe masă şi pe scaune erau cadourile sosite în absenţa sa. I-a luat o vreme să cerceteze toate aceste comori. După un alt cântec din cutia muzicală şi un ultim pupic pentru pisici, s-a pregătit să se odihnească într-o cămăruţă învecinată cu budoarul său“, scrie în volumul „Douăzeci de ani în România“.
