Regulamentul Parcului Natural Văcărești a fost aprobat
Articol de bucurestifm, 11 mai 2023, 13:26
Regulamentul Parcului Natural Văcărești a fost aprobat. Instituția care îl va pune în aplicare este Administrația Parcul Natural Văcărești, aflată în subordinea Primăriei Capitalei.
Este interzisă aprinderea focului de orice fel, inclusiv aprinderea și eliberarea lampioanelor, folosirea oricăror materiale pirotehnice, focuri de artificii, petarde și pocnitori.
Fumatul este interzis în interiorul parcului, cu excepția a trei locuri semnalizate la intrările principale ale parcului.
Este interzis accesul cu vehiculele motorizate, inclusiv cu trotinete electrice.
Accesul animalelor de companie pe teritoriul parcului este permis doar dacă acestea sunt ținute în lesă. Stăpânii sunt obligați să adune nevoile lăsate de patrupede.
Nerespectarea regulilor se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice, și de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru cele juridice.