Câștigătorii SpeleoFotoContest 2023, Cristian Tzecu și Cosmin Nistor, vin la București

Sursa foto: Casa de Cultură a Studenților din București/facebook

Joi, 18 mai 2023, de la ora 18:30, va avea loc la Casa de Cultură a Studenților București, din Calea Plevnei nr. 61, sector 1, vernisajul expoziției foto-speologice „Ecou de lumină”.

Expoziția cuprinde lucrări realizate de către artiștii fotografi speologi timișoreni Cristian Tzecu și Cosmin Nistor, asistați de Helmut Szeibert și Iulian Neagu, în cadrul turei speologice „Spéléo Photo Meeting” întreprinse în primăvara anului 2022 în sudul Franței (Occitania), respectiv din peșteri de vis din România.

Cristian Tzecu și Cosmin Nistor sunt printre puținii speologi artiști fotografi care lucrează în echipă, formați la școala de fotografie subterană a lui Cristian Lascu.

Pentru realizarea fotografiilor din Franța au fost vizitate cinci peșteri din zona defileului râului Tarn: Peștera Clujade, cu pereții galeriilor foarte adânc modelați de un râu subteran, Avenul Barelle, cu câteva verticale de peste 40 metri, Peștera Castelbouc 4, pe al cărei tavan au rămas imprimate urme de pași de dinozaur, și apropiata sa, peștera Castelbouc 1, cu verticale adânci și râu subteran. Cea mai dificilă fotografic a fost Peștera Malaval, cu formațiuni cristaline ”macro” unice în lume, mai subțiri de câțiva milimetri. Acțiunea a avut susținerea Decathlon.

Evenimentul este organizat de Casa de Cultură a Studenților București, în colaborare cu Speleo Team Timișoara, Asociația De Partea Ta, Federația Română de Speologie și Asociația Speologică Sfinx.

Expoziția poate fi vizitată până în data de 11 iunie 2023.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.