Cupa Regelui şi Cupa Reginei la oină, sâmbătă, pe stadionul Arcul de Triumf
Articol de bucurestifm, 12 mai 2023, 11:55
Două competiţii de oină, Cupa Regelui şi Cupa Reginei, îşi vor stabili câştigătorii, sâmbătă 13 mai, pe Stadionul Naţional „Arcul de Triumf” din Bucureşti.
În meciurile finale ale celor două cupe vor evolua: CS Dacia Mioveni 2012 versus ACS Galicea Mare în Cupa Reginei şi ACS Frontiera Tomis Constanţa versus CSM Olteniţa în Cupa Regelui.
Accesul pe stadionul „Arcul de Triumf” din București, situat pe bd. Mărăști, nr. 18-20, va fi permis începând cu ora 10.00 în ziua evenimentului, sâmbătă 13 mai.
Ziua Națională a Oinei a fost sărbătorită în premieră în România, pe 9 mai. S-au împlinit și 125 de ani de la apariția primului regulament oficial al jocului.
Președintele Federației Române de Oină, Nicu Dobre, ne-a povestit despre evenimentele ce au avut loc cu ocazia Zilei Naționale a Oinei în matinalul București FM.