Calendarul înscrierilor pentru examenul de Bacalaureat de anul acesta a rămas neschimbat, cu toate că în şcoli este grevă generală.
Ministerul Educaţiei a trimis către licee un mesaj în care aminteşte că mâine începe perioada înscrierilor pentru Bacalaureat, programată între 29 mai şi 7 iunie, iar directorii unităţilor de învăţământ care pot asigura resursa umană necesară le vor comunica părinţilor şi elevilor toate aspectele necesare pentru realizarea înscrierii.
„Conform Calendarului examenului de bacalaureat 2023, în perioada 29 mai – 7 iunie este programată înscrierea candidaților la prima sesiune de examen.
Directorii unităților de învățământ care pot asigura resursa umană necesară acestui tip de activitate vor comunica părinților și elevilor toate aspectele necesare pentru realizarea înscrierii.
Ministerul Educației continuă să comunice cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București pentru evitarea situațiilor care ar putea crea sincope în desfășurarea activităților care vizează atât elevii, cât și cadrele didactice, cu respectarea cadrului legal impus de contextul protestului personalului din învățământul preuniversitar”, transmit reprezentantii Ministerului, pe pagina fe FB a institutiei.