Ascultă Radio București FM Live

DGPMB: Percheziţii la un medic fals care a mutilat mai mulţi pacienţi prin operaţii estetice

Articol de arionmihaela, 31 mai 2023, 14:28

O femeie a fost reţinută pentru 24 de ore, după ce ar fi efectuat mai multe operaţii estetice asupra a două tinere, fără a avea dreptul de exercitare a profesiei, în urma cărora acestea au necesitat intervenţia în regim de urgenţă a unor medici specializaţi în chirurgie estetică.

„La data de 30 mai, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Secţia 26 Poliţie au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar în care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi şi vătămare corporală din culpă”, informează un comunicat al DGPMB.

Potrivit anchetatorilor, din ianuarie 2022 şi până în prezent, la o adresă din Sectorul 4, o femeie, în vârstă de 23 de ani, ar fi exercitat acte medicale de chirurgie estetică fără să aibă calitate sau studii medicale în acest sens, iar prin activităţile efectuate ar fi cauzat mai multor persoane traume fizice, iar pentru vindecare a fost necesară intervenţia în regim de urgenţă a unor medici specializaţi în chirurgie estetică.

„În urma efectuării percheziţiei, persoana bănuită a fost depistată şi condusă la audieri. De asemenea, au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, precum şi obiecte sanitare şi 3.800 de lei, a căror provenienţă nu a putut fi justificată”, arată sursa citată.

Totodată, au fost identificate două tinere, de 18, respectiv 22 de ani, asupra cărora bănuita ar fi exercitat, în repetate rânduri, acte medicale de chirurgie estetică.

În baza probatoriului administrat în cauză, femeia a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată magistraţilor cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 26 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi şi vătămare corporală din culpă.

Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 20:57

Handbal feminin: România, aproape calificată la CM 2025

România a condus tot meciul şi a obţinut o victorie facilă. Golurile tricolorelor au fost marcate de Mihaela Andreea Mihai 4 goluri,...

Handbal feminin: România, aproape calificată la CM 2025
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 19:50

Ministrul Mediului propune majorarea ecotichetului pentru Rabla la 7.500 euro

”Am închis astăzi toate discuţiile cu colegii de la AFM în legătură cu programul Rabla, un program mult aşteptat şi, aşa cum m-am...

Ministrul Mediului propune majorarea ecotichetului pentru Rabla la 7.500 euro
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 18:14

Meteo: Vreme mai rece decât ar fi normal în Bucureşti, în următoarele zile

Astfel, în intervalul 9 aprilie, ora 10:00 – 10 aprilie, ora 9:00, temperatura maximă va fi de 11…12 grade, iar cea minimă de...

Meteo: Vreme mai rece decât ar fi normal în Bucureşti, în următoarele zile
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 17:52

Sărbătoarea florilor de cireş – sâmbătă, în Grădina Japoneză din Parcul Regele Mihai I

În cadrul evenimentului se vor derula mai multe ateliere de ceremonia ceaiului, origami, caligrafie, yukata şi de experimentare a culturii japoneze...

Sărbătoarea florilor de cireş – sâmbătă, în Grădina Japoneză din Parcul Regele Mihai I
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 17:35

Primul utilaj special a început să foreze la viitoarea staţie de metrou Tokyo

„Avem două tronsoane de aproape 15 kilometri. Suntem aici, la staţia Tokyo, e un nume special ales, care va face legătura cu 1 Mai într-o parte...

Primul utilaj special a început să foreze la viitoarea staţie de metrou Tokyo
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 17:06

Elevi polițiști pentru o zi!

Primaria sectorului 5 le oferă elevilor din ciclu primar și gimnazial posibilitatea de a fi polițiști pentru o zi. În cadrul Programului...

Elevi polițiști pentru o zi!
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 17:01

De Florii, Teatrul Naţional pentru Copii Abracadabra împlineşte 24 ani!

Ca în fiecare an, în Duminica Floriilor, la TNB va fi dublă sărbătoare. În dimineaţa de 13 aprilie 2025, de la ora 11.00, în Sala Media,...

De Florii, Teatrul Naţional pentru Copii Abracadabra împlineşte 24 ani!
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 16:52

DGPMB: Tânăr de 20 de ani, reţinut pentru că ar fi şantajat o fată cu poze compromiţătoare

Un tânăr de 20 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat instanţei pentru luarea unor măsuri preventive, după ce ar fi...

DGPMB: Tânăr de 20 de ani, reţinut pentru că ar fi şantajat o fată cu poze compromiţătoare