Regele Charles al III-lea – „Am ajuns să iubesc România”
Articol de bucurestifm, 2 iunie 2023, 16:58
Regele Charles al III-lea a mărturisit, vineri, la Palatul Cotroceni, că „întotdeauna s-a simțit acasă în România”, pe care a numit-o, în limba română, „ţară de glorii, ţară de dor”, citând din poezia lui Mihai Eminescu „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.
„Am ajuns să iubesc România, cultura și arta, patrimoniul, istoria, peisajele și biodiversitatea”, a afirmat monarhul britanic.
El a evocat pădurile şi peisajele rurale neatinse ale României şi modelele sustenabile de agricultură. De asemenea, a vorbit cu căldură de prietenii săi români şi despre modul în care au fost primiţi aici refugiaţii ucraineni.