Ascultă Radio București FM Live

Continuă greva generală din Educaţie

Continuă greva generală din Educaţie
Foto: Sursa foto: Cristina Toma

Articol de arionmihaela, 4 iunie 2023, 14:33

Greva generală din Educaţie continuă, au anunţat duminică reprezentanţii federaţiilor sindicale, menţionând că textul OUG 53/2023 este nemulţumitor.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret, în numele salariaţilor din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, cer în continuare Guvernului şi partidelor aflate la guvernare să-şi asume printr-un act normativ articolul scos din Legea Învăţământului Preuniversitar şi care nu a fost inclus nici în textul OUG 53/2023, ci doar în Nota de fundamentare a ordonanţei, potrivit căruia salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic. Această atitudine a Guvernului României este interpretată ca o neasumare a Executivului de a aplica principiul menţionat mai sus în noua lege a salarizării”, precizează un comunicat transmis de cele două federaţii sindicale din Educaţie, semnat de Simion Hăncescu, preşedintele FSLI şi Marius Ovidiu Nistor, liderul FSE Spiru Haret.

Sindicaliştii atrag atenţia că salariaţii din învăţământ aflaţi în grevă sunt nemulţumiţi şi de promisiunea Guvernului de a aplica ipotetica grilă de salarizare pentru învăţământ în maximum trei ani, solicitând scurtarea acestei perioade. De asemenea, ei menţionează că şi majorările salariale prevăzute în OUG 53/2023 au fost respinse de federaţiile sindicale, după consultarea membrilor de sindicat aflaţi în grevă, aceştia considerând sumele prea mici.

„După cum am spus încă de la început, această grevă nu este doar pentru salarii. Acest protest extrem este şi despre viitorul educaţiei, despre percepţia pe care o are societatea asupra meseriei de dascăl. Însă, modul în care Guvernul şi liderii partidelor politice aflate la guvernare au gestionat evenimentele ce s-au desfăşurat începând cu 10 mai 2023 (primul miting organizat de angajaţii din învăţământ) şi până în prezent ne face să credem că, după ce se va încheia această grevă, vor reveni la vechile obiceiuri, adică: vor continua să nu investească în educaţie şi în angajaţii din învăţământ. Aici, domnilor politicieni, domnule Preşedinte, este problema. Nu ne-aţi convins că, după încheierea grevei, veţi investi cu adevărat în acest domeniu. Iar primul exemplu în acest sens este că nu v-aţi asumat printr-un act normativ că, odată cu apariţia noii legi a salarizării, salariul profesorului debutant va fi cel puţin egal cu salariul mediu pe economie”, mai spun reprezentanţii sindicali.
Aceştia reamintesc că unul dintre punctele pentru care colegii au semnat pentru grevă este creşterea finanţării. „Degeaba aţi votat în Parlament o lege care prevede alocarea pentru învăţământ a unei finanţări egale cu minimum 15% din cheltuielile bugetului consolidat, dacă nu aveţi de gând să o şi respectaţi şi veţi proroga aplicarea acestui articol, aşa cum aţi prorogat, timp de peste 10 ani, articolul privind alocarea a 6% din PIB pentru Educaţie. Spunem asta pentru că, deja, pe surse, am aflat că nu veţi acorda, începând cuv 1 ianuarie 2024, ceea ce prevede Legea Învăţământului Preuniversitar, pentru că bugetul nu permite această „cheltuială”. Aveţi însă 6 luni să vă pregătiţi. Aveţi 6 luni în care puteţi reforma statul, în aşa fel încât, de la 1 ianuarie 2024, să puteţi acorda minimum 15% din cheltuielile bugetului consolidat pentru învăţământ”, spun sursele citate.

Nu în ultimul rând, sindicaliştii transmit că e nevoie de educaţie, iar educaţia are nevoie de finanţare, solicitând guvernanţilor să îşi schimbe discursul şi să îşi asume că „educaţia va fi, începând de astăzi, prioritate naţională”.

‘Nu ne mai certaţi, nu ne mai trimiteţi la clase! Schimbaţi-vă discursul şi asumaţi-vă că educaţia va fi, începând de astăzi, prioritate naţională! Şi nu numai pentru noi, angajaţii din sistem, ci şi pentru cei peste 3.000.000 de elevi în spatele cărora vă ascundeţi şi pe care încercaţi, prin declaraţii, să-i întoarceţi împotriva noastră!”, au transmis reprezentanţii celor două federaţii sindicale.

Greva generală din Educaţie a fost declanşată în urmă cu aproape două săptămâni, respectiv în data de 22 mai.

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 02:37

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit

Într-un nou episod al derby-ului feroviar din campionatul României, echipa antrenată de Dan Petrescu și formația condusă de pe margine de...

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 22:27

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar
Fapte interzise în ziua votării!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 16:12

Fapte interzise în ziua votării!

Peste 4.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizaţi în Capitală pentru a asigura buna desfășurare a alegerilor...

Fapte interzise în ziua votării!
Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 14:09

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!

De la 1 decembrie 2024, intră în vigoare noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand. Șoferii care vor să vândă o mașină second-hand...

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 13:31

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!

Îndrăgitul artist Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. Cântărețul a suferit un puternic accident vascular cerebral....

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:58

Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis un mesaj pentru bucureșteni, înaintea referendumului local de duminică, 24 noiembrie....

Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:09

A murit Marius Bațu

Cântărețul de muzică folk, cunoscut pentru activitatea in cadrul trupei Pasărea Colibri, a decedat la vârsta de 65 de ani. Artistul, care a...

A murit Marius Bațu
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 11:38

Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor!

Jucătoarea română de etnie maghiară, Bernadette Szocs, a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor la tenis de masă! Szocs s-a oprit...

Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor!