VIDEO: West Ham câștigă Conference League!

Englezii de la West Ham erau favoriți la câștigarea competiției încă din faza sferturilor de finală a celei de-a treia competiții fotbalistice intercluburi europene și și-au respectat statutul și în marea finală disputată împotriva Fiorentinei la Praga.

După cum era de așteptat, italienii au încercat să temporizeze și au avut o posesie superioară însă lipsa inspirației în compartimentul ofensiv și strategia de atac bazată exclusiv pe vârful Jovic s-au dovedit a fi insuficiente în fața echipei condusă de David Moyes.

După o primă repriză aridă în care ocaziile au fost puține (șut Declan Rice pe lângă poarta adversă respectiv gol anulat corect italienilor pentru un offside la Jovic), fotbalul de calitate a venit în capitala Cehiei în partea a doua a partidei, ritmul jocului crescând simțitor, ceea ce a adus și goluri din ambele părți.

Algerianul Benrahma a deschis scorul din penalty pentru West Ham în minutul 62 (lovitură de pedeapsă acordată corect de VAR în urma unui henț făcut de Biraghi în propriul careu) însă italienii au revenit repede în meci, Bonaventura reușind egalarea cu un șut la colțul lung în minutul 67.

Ritmul partidei a continuat să fie unul dinamic, ambele echipe având ocazii, Mandragora respectiv Soucek ratând pentru Fiorentina respectiv West Ham șansa golului decisiv.

Până la urmă fotbalul i-a răsplătit pe englezi, londonezii reușind o fază foarte frumoasă în minutul 90, Bowen marcând pentru 2 la 1 după o lansare superbă pe culoar primită de la Paqueta!

”Ciocănarii” reușesc astfel să cucerească un nou trofeu european după o aproape 6 decenii, precedentul succes datând din 1965, atunci când West Ham câștiga cu 2-0 în fața nemților de la 1860 Munich Cupa Europei!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.