West Side Flower Fest, în Parcul Drumul Taberei

Foto: Mircea Apostolescu

În Parcul Drumul Taberei, se află în plină desfășurare West Side Flower Fest.

Pe toată suprafața Parcului Drumul Taberei și pe Bulevardul Drumul Taberei, pe o suprafață de 43 de mii de metri pătrați, puteți admira, pe lângă o mulțime de aranjamente florale, creații, ateliere și grădini tematice.

Festivalul reunește nu mai puțin de 50 de expozanți și o pleiadă de specialiști din industria de flori și plante: peisagiști și artiști florali, printre care Nicu Bocancea, medaliat și premiat la cele mai renumite competiții internaționale de profil.

Vremea caldă face ca parcul să fie plin de vizitatori care admiră cele 13 grădini senzoriale, amenajate în parc, rochia confecționată din 1.000 de trandafiri reciclabili, diferite aranjamente, dar și o mașină electrică îmbrăcată în flori.

Copiii dar și adulții pot participa la ateliere unde pot învăța să facă aranjamente florale.

Astăzi, West Side Flower Fest mai programează:

Între orele 16.00 și 19.00, atelierul „Fun Healthy Flower” îi va învăța pe copii să mănânce sănătos și să creeze flori din fructe și legume.

De la ora 17.00 la 17.15, este programat un Flashmob cu 100 de seniori.

De la ora 17.00 la 18.00, va avea loc atelierul creativ „Decoupage” sau tehnica șervețelului.

De la ora 18.00 la 18.20, este programat un moment muzical saxofon.

Între orele 18.30 și 20.30 se va desfășura, în amfiteatrul din Parcul Drumul Taberei, Conferința „Biodiversitate și sustenabilitate în Sectorul 6”.

În același amfiteatru, de la ora 20.30 la ora 21.00 va avea loc un concert al Coralei Cuza.

În fine, de la ora 21.00 este programat un moment de canto susținut de Ana Maria Mărgean, locul 4 mondial în finala concursului America’s Got Talent.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.