Vremea instabilă se păstrează și astăzi la București
Articol de dianamatei, 18 iunie 2023, 07:07
Astăzi vremea se menține instabilă și mai ales după-amiază și seara vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și vânt ceva mai puternic.
Temperatura maximă va fi de 27…29 de grade iar cea minimă de 15…17grade.
Reprezentanții ISU București-Ilfov au anunțat că au avut mai multe intervenții în urmă furtunii de aseară și că s-au înregistrat copaci căzuți și mașini avariate.
Au fost inundații pe Bd. Biruinței, zona Pantelimon, Bd. Metalurgiei , în zona IKEA, unde a fost nevoie de intervenția Apă Nova iar copaci căzuți au fost semnalati pe strada Oltului și pe strada Popa Nan.
Și în zona Lizeanu au fost străzi inundate iar în Popești-Leordeni circulația a fost îngreunată de apa de pe străzi.