Spania a câștigat Liga Națiunilor!
Articol de Vicentiu Andrei, 19 iunie 2023, 07:14
Ibericii au cucerit trofeul după o finală fără „sare și piper” disputată în compania Croației, ambele echipe dezamăgind crunt la capitolul spectacol fotbalistic!
Cu spaniolii la timonă și cu ex-iugoslavii multumindu-se să încerce doar arma contraatacului, jocul a fost o aducere aminte a motivelor pentru care stilul acela, tiki-taka, de temporizare prin posesie și verticalizare punctuală surprinzătoare, a ajuns la faliment în lipsa unor jucători precum Messi.
Exact asta au făcut spaniolii, însă Ansu Fati, Asensio sau Rodri nu au reușit să puncteze mai întâi în cele 90 de minute regulamentare și nici în prelungiri, în vreme ce Luka Modric și coechipierii săi au părut storși de energie și dornici să ajungă la momentul loviturilor de departajare.
Iar loteria execuțiilor de la punctul cu var a încoronat Spania drept învingătoare, de la spanioli ratând doar Laporte (a cincea lovitură a ibericilor) în vreme ce pe Majer și Petkovic presiunea momentului i-a făcut să trimită slab și să-i permită lui Unai Simon două parade spectaculoase.
Spania câștigă așadar ediția 2023 a Ligii Națiunilor după ce în precedentele două ediții s-au impus Portugalia (2019) și Franța (2021).