A început examenul de Bacalaureat
Articol de bucurestifm, 26 iunie 2023, 10:19
Peste 130.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie – iulie, care începe luni cu proba la Limba şi literatura română.
Probele scrise din prima sesiune a Bacalaureatului 2023 se vor desfăşura în perioada 26 – 29 iunie, în 464 de centre, potrivit Ministerului Educaţiei.
Probele scrise sunt programate astfel:
- Luni 26 iunie – Limba şi literatura română
- Marţi 27 iunie – proba obligatorie a profilului (discipline în funcţie de profil: Matematică şi Istorie)
- Miercuri 28 iunie – proba la alegere a profilului şi specializării (se poate opta, în funcţie de filieră, profil şi specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Sociologie şi Psihologie)
- Joi 29 iuie – Limba şi literatura maternă pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale.
Conform Ministerului Educaţiei, s-au înscris pentru susţinerea acestor probe în prima sesiune peste 130.500 de candidaţi.
Rezultatele iniţiale vor fi afişate în data de 3 iulie, până la ora 12.00, în centrele de examen şi online http://www.bacalaureat.edu.ro/, contestaţiile putând fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00 – 18.00, inclusiv prin mijloace electronice.
Afişarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie, în centrele de examen şi online http://www.bacalaureat.edu.ro/.
Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie publică subiectele şi baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15.00, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Ghidul informativ poate fi consultat pe pagina de internet edu.ro.