Ascultă Radio București FM Live

Drum lung de la proiect la fapte…Planșeul Unirii mai are de așteptat până să fie consolidat!

Drum lung de la proiect la fapte…Planșeul Unirii mai are de așteptat până să fie consolidat!
Foto: foto: Adriana Baciu

Articol de Mircea Apostolescu, 27 iunie 2023, 16:15

Primarul Sectorului 4, Daniel Baluță,  anunță că în cursul anului viitor va demara etapa de proiectare a proiectului de consolidare a Planșeului Unirii. Lucrările de consolidare propriu-zise ar putea începe la finele lui 2024 sau la începutul anului 2025.

În prezent, studiul de fezabilitate a fost elaborat și se află în derulare în sistemul electronic de achiziții publice (SEAP) procedura de achiziție publică pentru proiectare și execuție, a precizat edilul Sectorului 4.

„O dată exactă a începerii lucrărilor o putem spune în momentul în care va fi finalizată  licitația. Dacă  estimăm timpii medii pentru astfel de proceduri, ne așteptăm ca lucrările să înceapă fie în a doua jumătate a anului 2024, fie în a doua jumătate a anului 2025, lucrările de construire.
Pentru ca lucrările de proiectare sută la sută vor începe în cursul anului 2024.
Deci, prima etapă a acestui proiect, aceea de realizare a documentației tehnice, a proiectului tehnic efectiv, va primi ordin de începere în cursul anului 2024. Iar lucrările  de construire,  efectiv, vor începe  fie la finalul anului 2024, fie în prima jumătate a anului 2025.
Aceasta este realitate.
Cât despre studiile despre care vorbea domnul Nicușor Dan, îl anunțăm, cu foarte multă satisfacție că acestea au fost deja făcute și ele sunt parte a caietului de sarcini pe care, în urmă cu două luni de zilel, Sectorul 4 l-a ridicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice”, a declarat Daniel Baluță pentru București FM.

Edilul Sectorului 4 îl acuză pe primarul general al Capitalei că își asumă meritele pentru munca depusă de echipa Sectorului 4, iar, în momentele grele, precum cel al accidentului autocarului de turiști greci, din 23 decembrie, anul trecut, pasează întreaga responsabilitate Primăriei de la Piața Coșbuc.

„Este vorba de o lipsă totală de condescendență pe care domnul primar general al Capitalei, Nicușor Dan, o arată pentru echipa Sectorului 4.
Omite total că, anul trecut, în aprilie, Consiliul General, în unanimitate, a dat acest obiectiv de investiții Sectorului 4 – atât planșeul, cât și Pasajul Unirii.
Omite total că, din resursele Sectorului 4, au fost realizate lucrările de punere în siguranță.
Într-un moment exterm de dificil, și anume al accidentului din luna decembrie, primul lucru pe care l-a făcut domnul primar a fost acela de a se delimita și de a lăsa  responsabilitatea în seama  Sectorului 4.
A omis că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Că, astăzi, în SEAP, este activă procedura de licitație și ne așteptăm ca, până la sfârșitul anului, deja să avem atribuit un câștigător”, a declarat Daniel Baluță  pentru București FM.

Edilul de la Piața Coșbuc mai spune că echipa Primăriei Sectorului 4 a obținut finanțarea  pentru lucrările de consolidare a Planșeului și Pasajului Unirii.

„Echipa Sectorului 4 este cea care a aplicat către Ministerul  Dezvoltării, către Guvernul României, din dorința de a obține finanțare pentru acest proiect, explicând cât de gravă este situația. Lucru care a fost făcut în premieră. Întrucât, până acum, nimeni nu a întreprins un astfel de demers.
Ca urmare a demersurilor efectuate de Sectorul 4, autoritățile statului  – în speță  Guvernul României, Ministerul Dezvoltării, au decis, printr-o ordonanță de urgență, să aloce Sectorului 4 și nu altui UAT sumele de bani necesare realizării acestei lucrări”, spune primarul Sectorului 4.

Daniel Baluță admite că, după începerea lucrărilor la Pasajul Unirii, vor putea interveni restricții de trafic, în zonă.  Dar lucrările sunt imperios necesare, fiindcă, în lipsa acestora, întreg Planșeul Unirii s-ar putea prăbuși, avertizează edilul.

„Echipele de specialiști ce vor fi angrenați în acest proiect vor identifica soluțiile de circulație pentru ceea ce înseamnă Piața Unirii. Nu va fi greu pentru bucureșteni, va fi foarte greu. Va fi o perioadă extrem de dificilă pentru noi toți, cu o parte a centrului orașului blocată pentru anumite intervale de timp.
(…) Care sunt primejdiile care ne pândesc, în situația în care nu rezolvăm aceste lucruri?
Stația de  metrou poate suferi avarii deosebite. Planșeul  se poate prăbuși. Tavanul Pasajului (…Unirii n.r.) poate suferi avarii deosebite.
Ca atare, această  lucrare nu este necesară, este obligatorie. Iar urgența acestei lucrări a fost statuată inclusiv de Guvernul României, prin emiterea unei ordonanțe de urgență menită să asigure linia de finanțare pentru această lucrare”, a explicat Băluță pentru București FM.

În context, trebuie menționat faptul că primarul general Nicușor Dan a făcut mai multe declarații publice cu privire la proiectul de consolidare a Pasajului și Planșeului Unirii.

Scenariul cel mai probabil este că toată zona Unirii va fi decopertată.
Pentru moment, problema pe care o avem acolo este cu planşeul, care este foarte degradat. Planşeul urmează cursul râului Dâmboviţa în linii mari. (…) Deasupra planşeului este şi metroul şi pasajul”, a spus Nicuşor Dan, marţi, la Digi24.ro, citat de Agerpres.

Nicuşor Dan a spus că există trei faze ale proiectului, dintre care o expertiză preliminară care s-a finalizat.

„Urmează o expertiză care a început, dar care nu s-a finalizat încă şi care o să spună care este soluţia optimă pentru repararea acestui planşeu (…). Există în linii mari două variante – să se sape tot, să se ia planşeul, să se pună altul şi a doua – pe planşeul existent să se facă lucrări de susţinere. Din câte înţeleg eu, varianta spre care care merge expertiza este cea în care se sapă tot şi se pune un planşeu nou”, a punctat primarul general al Capitalei.

El a estimat că lucrările vor dura un an şi jumătate – doi ani, iar intersecţia de la Unirii va fi blocată.

„Pasajul pe care îl avem acum la Unirii nu va fi funcţional (…) Va trebui să găsim nişte metode de ocolire. După ce o să avem expertiza o să facem (…) o evaluare a metodei de a devia traficul. (…) O să fie o mare problemă de trafic, dar e inevitabilă. Nu poţi să aştepţi până o să cadă planşeul”, a declarat Nicuşor Dan.

El a adăugat că inclusiv o parte dintre fântânile din Piaţa Unirii vor fi săpate.

Intervenţie în timp record a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la Primăria Sectorului 1
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 20:21

Intervenţie în timp record a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la Primăria Sectorului 1

„Am evitat în timp record o situaţie care putea deveni tragică. Din cauza întreţinerii defectuoase, scutul statuii care îl reprezintă pe...

Intervenţie în timp record a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la Primăria Sectorului 1
În sectorul 4 deja se montează luminițele de Crăciun!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 16:18

În sectorul 4 deja se montează luminițele de Crăciun!

Deși ne aflăm începutul lunii noiembrie, în sectorul 4 deja se montează luminițele de Craciun. Anul acesta, administrația locală și-a propus...

În sectorul 4 deja se montează luminițele de Crăciun!
Primăria Sectorului 2 eliberează domeniul public de mașinile abandonate!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 15:59

Primăria Sectorului 2 eliberează domeniul public de mașinile abandonate!

Primaria Sectorului 2, prin Poliția Locală Sector 2, eliberează domeniul public de mașinile abandonate. În acest sens, polițiștii locali...

Primăria Sectorului 2 eliberează domeniul public de mașinile abandonate!
Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei, dotate cu defibrilatoare!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 15:10

Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei, dotate cu defibrilatoare!

Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei vor fi dotate cu defibrilatoare. Anunțul a fost făcut de primarul general, Nicușor Dan, pe...

Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei, dotate cu defibrilatoare!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 14:27

Fațada și acoperișul Muzeului Theodor Aman urmează să fie restaurate!

Fațada și acoperișul Muzeului Theodor Aman urmează să fie restaurate, a anunțat primarul general al Capitalei, pe pagina sa de Facebook....

Fațada și acoperișul Muzeului Theodor Aman urmează să fie restaurate!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 14:14

Linii cu program prelungit, pentru meciul Rapid – UTA Arad!

Liniile 11, 44, 163 și 178 vor avea program prelungit, astăzi, pentru meciul Rapid – UTA Arad, transmite Asociația de Dezvoltare...

Linii cu program prelungit, pentru meciul Rapid – UTA Arad!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 12:49

Incendiu puternic, într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei!

Un incendiu puternic a izbucnit, noaptea trecută, într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei. Poliţiştii care au ajuns rapid la faţa locului...

Incendiu puternic, într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 11:55

Vremea se răcește semnificativ în București!

Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea se răcește semnificativ în București. De astăzi, de la prânz, și până luni...

Vremea se răcește semnificativ în București!