Ascultă Radio București FM Live

Zece ansambluri reprezentative – prezente la Seria Orchestre Româneşti în cadrul Festivalului Internațional George Enescu

Zece ansambluri reprezentative – prezente la Seria Orchestre Româneşti în cadrul Festivalului Internațional George Enescu

Articol de bucurestifm, 21 iulie 2023, 14:50

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional George Enescu vine cu noutăţi în programul principal, printre care se numără şi Seria Orchestrelor Româneşti, care va aduce pe scena de la Sala Radio zece dintre ansamblurile reprezentative din Bucureşti şi alte cinci oraşe din ţară.

Cele mai importante orchestre din România vor fi în centrul atenţiei pe scena de la Sala Radio în cele patru weekenduri ale Festivalului Enescu, cu invitaţi de seamă şi lucrări diverse în program.

Dacă până acum Sala Radio era spaţiul în care se ascultau muzicile secolelor XX – XXI, această ediţie a Festivalului Enescu aduce în atenţia publicului calităţile interpretative ale orchestrelor româneşti, fiecare cu specificul său, abordând un program variat, care include atât autori romantici sau moderni, cât şi muzică contemporană. Atât soliştii, cât şi dirijorii invitaţi sunt tineri afirmaţi pe scenele internaţionale, din Europa şi Statele Unite ale Americii, români şi străini.

„Seria Orchestrelor Româneşti a fost gândită să pună în valoare specificul orchestrelor invitate care, anul acesta, abordează un repertoriu universal variat, mixând lucrări binecunoscute publicului, cum ar fi Simfonia a 4-a de Ceaikovski, Simfonia a 2-a şi a 5-a de Sibelius, Pelleas şi Melisande de Debussy, cu premiere absolute în România. Maestrul Cristian Măcelaru a ales lucrări-spectacol şi aici mă gândesc la Concertul de pian al lui Fazil Say, la Hore de Adrian Pop sau Frenesia pentru orchestră de Dan Dediu. Invităm publicul la Sala Radio şi, pentru concertul din 10 septembrie de la ora 18.00 al ansamblului Musica Ricercata, la Sala Majestic a Teatrului Odeon”, a declarat Cristina Uruc, manager interimar Artexim.

Seria debutează pe 2 septembrie, când publicul va putea asculta la Sala Radio, începând cu ora 13.00, Orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, sub bagheta maestrului Jonathon Heyward şi cu Andrei Gologan la pian. În program sunt lucrări de Doina Rotaru (Nymphea), Britten (Concertul pentru pian şi orchestră op. 13) şi Şostakovici (Simfonia nr. 1 în fa minor op. 10), iar pe 3 septembrie, urcă pe scenă, începând cu ora 13.00, Orchestra Naţională Radio, cu Francesco Lecce-Chong dirijor, David Fray la pian şi Emil Vişenescu la clarinet. În program sunt lucrări de Doina Rotaru (Concertul pentru clarinet şi orchestră, De simplici duplex II), Hindemith (Metamorfoze simfonice pe teme de Carl Maria von Weber) şi Bernstein (Simfonia nr. 2 pentru orchestră şi pian solo, The Age of Anxiety).

În cel de-al doilea weekend, pe 9 septembrie, de la ora 13.00, Orchestra Filarmonicii Banatul din Timişoara, alături de dirijorul Martijn Dendievel şi Cvartetul Arcadia. În program sunt lucrări de Pop (Hore pentru orchestră), Adams (Absolute Jest – Concert pentru cvartet de coarde şi orchestră), Weinberg (Rapsodia pe teme moldoveneşti) şi Şostakovici (Simfonia nr. 9 în mi bemol major op. 70).

Pe 10 septembrie, de la ora 13.00, Orchestra Simfonică Bucureşti, alături de dirijoarea Delyana Lazarova, Diana Moş la vioară şi Vlad Stănculeasa la vioară. În program lucrări de Dediu (Frenesia pentru orchestră op. 84), Iorgulescu (Ipostaze VI pentru vioară, alămuri şi percuţie), Bartok (Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră Sz. 36), Sibelius (Simfonia nr. 5 în mi bemol major op. 82).

Tot pe 10 septembrie, în cadrul aceleiaşi Serii, Ansamblul Musica Ricercata va urca pe scena de la Teatrul Odeon, începând cu ora 18.00, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea, alături de Corul de cameră Preludiu, dirijat de Andrei Stănculescu. Din program Transilvania (Bel)cantas, opere de Rossini şi Fioravanti. Vor interpreta tenorul Lawrence Brownlee, soprana Rodica Vica şi baritonul Mihail Dogotari.

Opera Maghiară din Cluj va concerta pe 11 septembrie, la Sala Radio, de la ora 18.00. Orchestra va fi condusă de dirijorul Lawrence Foster, iar programul include opera Pelleas şi Melisande, de Debussy.

În cel de-al treilea weekend, pe 16 septembrie, tot la Sala Radio, de la ora 13.00, va putea fi ascultată Orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu, cu Roderick Cox dirijor şi Ioana Cristina Goicea la vioară. În program sunt lucrări de Ligeti (Lontano), Korngold (Concertul în re major pentru vioară şi orchestră op. 35) şi Ceaikovski (Simfonia nr. 4 în fa minor op. 36).

Pe 17 septembrie, de la ora 13.00, va concerta Orchestra Filarmonicii Moldova din Iaşi, sub bagheta dirijorului Hankyeol Yoon, cu Florian Mitrea la pian. În program sunt lucrări de Munteanu (Simfonia a II-a), Prokofiev (Concertul nr. 1 în re bemol major pentru pian şi orchestră op. 10), Ĺ˝ebeljan (Hum away, strings), Bartok (Suita Mandarinul miraculos).

Ultimul weekend al evenimentului va aduce pe scena Sălii Radio, pe 23 septembrie, de la ora 13.00, Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Alexandre Bloch, cu Alexandra Silocea la pian. În program sunt lucrări de Ciobanu (Simfonia a II-a dinspre Enescu), Say (Concertul pentru pian şi orchestră Water) şi Sibelius (Simfonia nr. 2 în re major op. 43).

Seria de concerte se încheie pe 24 septembrie, tot pe scena Sălii Radio, de la ora 13.00, cu Orchestra Filarmonicii Mihail Jora din Bacău, sub bagheta dirijorului Alan Buribayev, cu Ştefan Cazacu la violoncel. În program – opere de Vlad (Lumina Sunetului Centenar), Salonen (Concert pentru violoncel şi orchestră – în primă audiţie românească) şi Bartok (Concertul pentru orchestră Sz. 116).

Biletele sunt disponibile în două categorii de preţ: Categoria II – 70 de lei şi Categoria I – 90 de lei.

Mai multe detalii despre fiecare concert din Seria Orchestrelor Româneşti în secţiunea dedicată de pe site-ul Festivalului Enescu: https://www.festivalenescu.ro/ro/series/seria-orchestrelor-romanesti/

Festivalul Internaţional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internaţional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediţie a festivalului are loc între 27 august şi 24 septembrie, iar tema ediţiei este ‘Generozitate prin muzică’|’Generosity through Music’. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiţi artişti ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 ţări, lucrări de operă în primă audiţie şi concerte educative pentru copii.

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:37

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii

Cetăţenii din sectorul 3 pot beneficia de un serviciu gratuit, de ridicare a deşeurilor provenite din construcţii, în limita a 30 de saci pe an,...

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii
Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:26

Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena

Patinoarul Berceni Arena din Sectorul 4, deschis în august 2024 și închis la începutul lui ianuarie 2025, și-a reluat activitatea. Acesta a fost...

Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena
Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:06

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025

O nouă ediție a Târgului de Turism al României va reuni cele mai importante oferte turistice din România și din întreaga lume. Între 20 –...

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025
UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 17:51

UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect

UPDATE 19:45 : Muzeul Drents din Olanda anunţă, miercuri, că trei suspecţi au fost arestaţi în cazul pieselor de tezaur dacic, furate. Poliţia...

UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 17:27

Sterilizări gratuite, în Berceni, pentru câini și pisici fără stăpân!

Protecția Animalelor CJ Ilfov organizează în perioada 3-14 februarie, o campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici, atât cu...

Sterilizări gratuite, în Berceni, pentru câini și pisici fără stăpân!
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 16:41

Alexandru Leuțu Cotroceanu:“Avem o scădere de peste 10% a violențelor înregistrate în mediul școlar”

Violența în școli este o realitate tot mai vizibilă, iar soluțiile pentru combaterea ei trebuie să implice atât autoritățile, cât și...

Alexandru Leuțu Cotroceanu:“Avem o scădere de peste 10% a violențelor înregistrate în mediul școlar”
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 16:40

Jandarmeria Bucureşti: Un elicopter va sprijini jandarmii la meciul dintre FCSB şi Manchester United, pe Arena Naţională

Forţele de ordine vor beneficia de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, care va survola zona stadionului Arena...

Jandarmeria Bucureşti: Un elicopter va sprijini jandarmii la meciul dintre FCSB şi Manchester United, pe Arena Naţională
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 15:48

Sector 6: Peste 30.000 de amenzi în valoare de 19,5 milioane de lei, aplicate anul trecut de Poliţia Locală

Peste 30.000 de amenzi, în valoare totală de 19,5 milioane de lei, au fost aplicate, anul trecut, de Poliţia Locală Sector 6, cele mai frecvente...

Sector 6: Peste 30.000 de amenzi în valoare de 19,5 milioane de lei, aplicate anul trecut de Poliţia Locală