Au început lucrările la Faza 2 a Parcului Liniei
Articol de bucurestifm, 26 iulie 2023, 18:19
Primăria Sectorului 6 anunță demararea lucrărilor la Faza 2 a Parcului Liniei. Terenul vizat are o suprafaţă de 2,5 hectare şi o lungime de 585 de metri. În prezent, este plin de gunoaie, moloz şi bălării, anunță Primăria. Faza 2 ar trebui să fie gata până la finalul anului.
Cum va arăta Faza 2 a Parcului Liniei?
– Cuprinde 2,5 hectare, are aproximativ 580 de metri liniari, este între Gara Cotroceni şi Bd. Doina Cornea (Afi Cotroceni).
– Va avea pistă de biciclete (585 de metri), în continuare celor din Faza 1, suprafeţe de decking (1.141 mp), pumptrack (267 mp), fântână drydeck (64 mp), locuri de joacă, zonă de fitness şi de hamace, dar şi de 5 foişoare smart, dotate cu prize şi WiFi, bănci de mai multe tipuri, cişmele, 3 rastele de biciclete, 6 pergole metalice, panou informatic. Suprafaţa spaţiului verde e de 5.093 mp, cu sistem automatizat de irigaţii.
Din vara anului 2024, vor începe lucrările la Faza 3, cea mai vastă, de 80.000 mp (se întinde între Valea Cascadelor şi Lujerului). Primăria Sectorului 6 a finalizat studiul de fezabilitate şi va scoate anul acesta la licitaţie procedura de proiectare şi execuţie. Rămâne ca CFR să rezolve problemele de proprietate a unei linii ferate deţinute de un privat.
Parcul Liniei va avea în total 4,2 km lungime şi se va întinde de-a lungul fostei linii de tren care trecea, pe vremuri, pe lângă APACA şi pe lângă tot Cartierul Militari. Va conecta Valea Cascadelor cu zona Doina Cornea, unde este şi AFI Cotroceni.