VIDEO: Dinamo ajunge pe ultimul loc în clasament!

Într-o atmosferă vulcanică și cu speranța că în sfârșit vor sparge gheața și vor câștiga primele puncte în ediția actuală a Superligii, alb-roșii au abordat curajos întâlnirea cu Sepsi Sf Gheorghe.

Mult mai bine cotați și cu un lot net mai valoros, oaspeții veneau pe stadionul Arcul de Triumf înaintea returului dublei de Conference League cu CSKA Sofia și abordau, firesc, întâlnirea cu Dinamo, fără să etaleze cel mai bun unsprezece.

În acest context gazdele au încercat să iasă la joc, mai ales în prima repriză fiind egalii covasnenilor la jocul arătat, însă lipsa de pragmatism, ghinionul și mai ales greșelile de amator creând contextul unui rezultat-dezastru pentru „câini”.

Jucătorii lui Sepsi au fost cinic de realiști, au speculat aproape fiecare oportunitate și, în contextul în care gazdele au trimis mingea în bară și au irosit în rest orice fărâmă de ocazie, covasnenii, spuneam, au punctat de nu mai puțin de 3 ori, prin Safranko (min 41), Alimi (min 85) și Aganovic (min 90+6).

Dinamo nu numai că nu se regăsește și nu arată nimic din fotbalul-șampanie promis în primăvară, dar ajunge să ocupe ultima poziție a clasamentului și nimeni nu pare să găsească soluția pentru evitarea dezastrului!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.