Încep evenimentele Madrigal și Cantus Mundi pe Faleza Cazinoului din Constanța

Sursa foto: Bucuresti FM

În minivacanța de Sfânta Maria au loc evenimente în toată țara. Cei care vor fi la Constanța, vor avea ocazia să vadă, în următoarele șase zile, spectacole susținute de artiștii din Programul Cantus Mundi și de Corul Național de Cameră „Madrial Marin Constantin” în cadrul Cantus Mundi Fest. Evenimentele vor avea loc pe Faleza Cazinoului din Constanța începând cu ora 19:00.

Sursa foto: Bucuresti FM

Zoli Tóth, coordonatorul Ansamblurilor de Percuție din cadrul Cantus Mundi, a vorbit în ediție de colecție a emisiunii De10xRomânia de vineri, 11 august 2023, despre seria de spectacole din perioada următoare.

„Vor fi șase zile de concerte, în 11-16 august, niște concerte speciale pentru că de fiecare dată când cei de la Madrigal vor să facă ceva și ies din sala de repetiție vor ca totul să fie wow. Astăzi, 11 august, va fi prima zi de Cantus Mundi Fest, unde am bucuria să cânt alături de un cvartet minunat de coarde și alături de copiii pe care îi pregătesc și anume de Young Beats.

Am pregătit un repertoriu pe care nu-l cânt de obicei, tocmai pentru că atunci când e festival, te bucuri împreună cu publicul de lucruri care sunt noi, nu neapărat de lucruri care sunt repetabile și pe care le-ai mai văzut și în alte dăți.

Alături de noi, vor mai urca pe scenă cei de la Vunk, Lora, The Mono Jacks. Cred că va fi o zi foarte frumoasă, prognoza meteo ne ajută, așa că eu sunt pregătit, am repetat destul de mult pentru acest concert”.

Sursa foto: Bucuresti FM

Spectacolul din această seară va fi inedit și are la bază un proiect muzical inițiat de Zoli Tóth în urmă cu 3-4 ani, împreună cu un cvartet de coarde, un proiect pe care l-a prezentat atât publicului din țară, cât și din străinătate.

„E un proiect atipic, dar atunci când îl chemi pe Zoli Tóth nu te aștepți să ai ceva uzual. E un proiect care are la bază piese de pe albumul Better Together pe care l-am lansat în 2021, fizic pe viniluri, pe cd-uri, dar și în format digital. Acest repertoriu este gândit în așa fel încât, datorită faptului că este Cantus Mundi Fest, să pot să implic și copiii cu care lucrez și, de ce nu, show-ul să fie mult mai bun. E o mare diferență atunci când sunt 15 oameni pe scenă decât atunci când sunt 5”.

Anul acesta, Corul Național de Cameră „Madrigal Marin Constantin” împlinește 60 de ani de activitate, iar cei care vor fi în aceste zile la Constanța vor avea ocazia să vadă spectacolul „Ave Maria”

„De fiecare dată, concertele „Ave Maria”, care acum sunt la a 4-a sau la a 5 a- ediție, reușesc să scoată inclusiv melomanii din zona lor de confort, pentru că toată echipa din spatele corului Madrigal încearcă să aducă în fiecare an ceva nou și chiar dacă se încearcă să se păstreze și universul Madrigal, te miri de multe ori de unde atâta imaginație, pentru echipa care lucrează în spate, ca să aducă de fiecare dată ceva nou, frumos, elegant și, bineînțeles, să implice și copiii din cadrul programului.

Sursa foto: Bucuresti FM

Pentru că, aproape de fiecare dată când vorbim despre corul Madrigal, trebuie să ne gândim că sunt mii de suflete care stau cu gura deschisă și se minunează cum pot emite acești coriști aceste sunete, de unde atâta eleganță, pentru că este vorba doar de muzica corală și nu de o orchestră foarte mare sau de un DJ. Se pot face lucrurile în fel și fel de modalități ca să sune bine”, a mai spus Zoli Tóth, coordonatorul Ansamblurilor de Percuție din cadrul Cantus Mundi, în emisiunea De10xRomânia.

Potrivit www.madrigal.ro, alături de Corul Madrigal și dirijorii Anna Ungureanu și Cezar Verlan, actorul Marius Manole va completa programul spectacolului cu o colecție de texte sacre și universale. Spectacolul se va desfășura într-o scenografie specială, cu design de lumini și proiecții video și se va încheia cu un spectacol de artificii unic în România, sincronizat cu muzica Madrigalului.

Programul Cantus Mundi Fest, din perioada 11 – 16 august, se găsește aici.

Emisiunea De10xRomânia este transmisă zilnic, de luni până vineri, de la 10:00 la 11:00, pe frecvențele Radio România Regional.

Autor: Adelina Tocitu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.