INSP: 21 de cazuri confirmate cu virusul West Nile

Un număr de 21 cazuri au fost confirmate cu infecţie cu virusul West Nile de la începutul perioadei de supraveghere a acestei afecţiuni (6 iunie) până pe 24 august, a informat Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Potrivit INSP, au fost înregistrate trei decese în urma infecţiei cu virusul West Nile – în judeţele Satu Mare, Ilfov şi Prahova şi încă unul „probabil” în Dolj.

În funcţie de unitatea teritorială de expunere, cazurile de infecţie cu virus West Nile au avut următoarea distribuţie: municipiul Bucureşti (5) şi judeţele: Dolj (2), Galaţi (3), Ilfov (3), Iaşi (2), Olt (2), Prahova (1), Sibiu (1), Satu Mare (1), şi Tulcea (1). Un caz de infecţie cu virus West Nile a avut dublă expunere, atât în Bucureşti, cât şi în judeţul Tulcea.

Specialiştii INSP recomandă populaţiei următoarele:

– să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;

– să utilizeze substanţe chimice repelente pentru ţânţari;

– să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (prin plase de protecţie la ferestre);

– să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei;

– să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer din gospodărie.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.