Orchestrele și corurile Radio România: participare extraordinară la Festivalul Internațional „George Enescu”
Articol de bucurestifm, 28 august 2023, 11:51
Patru dintre cele șase ansambluri muzicale Radio România (ce își derulează stagiunea la Sala Radio) sunt invitate să evolueze pe scena celei de-a 26-a ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”, care se desfășoară în România între 27 august și 24 septembrie 2023.
Unul dintre cele mai importante evenimente internaționale de muzică clasică la nivel mondial – organizat la București încă din 1958 – festivalul aduce în fața publicului, la această ediție, peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii și peste 40 de orchestre din 16 țări.
Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Corul Academic Radio și Corul de Copii Radio sunt cele 4 ansambluri Radio România care vor fi aplaudate în cadrul a 8 concerte susținute în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio sau Teatrul Odeon.
Orchestra Națională Radio prezintă două evenimente pe scena festivalului: pe 3 septembrie (de la 13:00), la Sala Radio, ansamblul va evolua în noua secțiune intitulată „Seria orchestrelor românești”, care își propune să reunească cele mai importante orchestre din România, în cele 4 weekend-uri ale festivalului.
Sub bagheta dirijorului Francesco Lecce-Chong, alături de David Fray (la pian) şi Emil Vişenescu (la clarinet), Orchestra Națională Radio va interpreta lucrări de Doina Rotaru (Concertul pentru clarinet și orchestră, De simplici duplex II), Hindemith (Metamorfoze simfonice pe teme de Carl Maria von Weber) şi Bernstein (Simfonia nr. 2 pentru orchestră și pian solo, The Age of Anxiety).
Pe 17 septembrie (20:00), la Sala Palatului, în seria „Mari orchestre ale lumii”, Orchestra Națională Radio va fi dirijată de Tan Dun, avându-l alături ca solist pe Xavier de Maistre (harpă) și pe Carmen Livia Vidu ca regizor multimedia, care va ilustra cu proiecții video repertoriul serii. Publicul va asculta, în premieră românească, o lucrare compusă chiar de dirijorul Tan Dun (intitulată „Nu Shu”) și celebra suită „Tablouri dintr-o expoziție” de Musorgski (în orchestrația lui Ravel).
Pe 17 septembrie (11:00), Orchestra De Cameră Radio va participa la noua secțiune a festivalului: „Seria de concerte pentru familii şi copii”. Secțiunea își propune o misiune educativă extrem de necesară: familiarizarea copiilor cu lucrările marilor compozitori. Cele patru concerte cuprinse în acest program vor avea loc într-un spațiu inclus în premieră în festival, Sala Majestic a Teatrului Odeon. Intitulat „Parizade and the Singing Tree”, concertul deja sold-out prezentat de Orchestra de Cameră Radio va fi dirijat de Cristian Spătaru. Publicul va avea ocazia să asculte lucrări semnate de Georges Bizet (Suita Jeux d’Enfants), Joseph Haydn (Simfonia jucăriilor) și Karim Al-Zand (Parizade and the Singing Tree).
A doua întâlnire cu Orchestra de Cameră Radio va avea loc în cadrul seriei „Concertele de la miezul nopții” de la Ateneul Român. Pe 23 septembrie, de la 22:30, ansamblul va evolua alături de celebrul muzician argentinian José Cura (tenor, dirijor, regizor, scenograf) – care se va afla pe scenă într-o triplă ipostază, de solist, dirijor și compozitor.
Corul Academic Radio – pregătit de dirijorul Ciprian Țuțu – va evolua în patru concerte pe scena festivalului. Ansamblul Radio România va interpreta poemul simfonic „Isis”, semnat de George Enescu, în două evenimente diferite: pe 1 septembrie (19:30), la Sala Palatului, alături de Orchestra Teatrului Capitole din Toulouse și sub bagheta dirijorului Christian Badea și pe 11 septembrie (17:00), pe scena Ateneului Român, alături de Orchestra Filarmonică Würth, sub bagheta dirijoarei Anu Tali.
Pe 20 septembrie (16:30), la Sala Palatului, sub bagheta lui Maxime Pascal, ansamblul cameral parizian intitulat Le Balcon va urca pe scenă alături de Orchestra și Corul Operei Naționale București și de Corul Academic Radio, pentru a interpreta opera ”Sfântul Francisc din Assisi” de Olivier Messiaen, interpretată în premieră absolută în România.
Pe 24 septembrie (20:00), ultima apariție a Corului Academic Radio va fi pe scena Sălii Palatului, în concertul ce încheie această ediție a festivalului, eveniment la care i se va alătura și Corul de Copii Radio, pregătit de dirijorul Răzvan Rădos. Cele două ansambluri Radio România vor evolua alături de una dintre cele mai valoroase orchestre ale lumii: Orchestra Regală Concertgebouw (Amsterdam). Sub bagheta dirijorului Klaus Mäkelä, cele două coruri vor interpreta cea mai lungă simfonie din repertoriul clasic: Simfonia a 3-a de Mahler, lucrare ce a închis stagiunea precedentă de la Sala Radio.
Serviciul Comunicare și Relații Publice